XVI. DESCIFRAREA INSCRIPȚIE DE PE COLANUL DE AUR DIN TEZAURUL DE LA PIETROASELE, JUDEȚUL BUZĂU.

XVI. 1. COMUNA PIETROASELE, JUDEȚUL BUZĂU.

Comuna Pietroasele din județul Buzău, aflată în zona viticolă Dealul Mare, se întinde pe versantul sudic al dealului Istrița și puțin în câmpia piemontană de la poalele acestuia.

Drept urmare a expunerii spre sud a pantelor dealului Istrița, vița de vie este intens cultivată în această zonă în una din cele mai mari podgorii din țară, respectiv podgoria Dealul Mare, ce include localitățile Breaza și Năeni.

Comuna este formată din satele Pietroasele, Câlțești, Clondiru de Sus, Dara, Pietroasa Mică și Șărânga.

Pe teritoriul comunei Pietroasele s-au efectuat numeroase descoperiri arheologice, datând din antichitate. În zona satului Pietroasa Mică, pe un deal denumit Gruiu Dării, s-a descoperit o așezare neolitică datată din anul 4000 î.e.n. deasupra căreia s-a construit o puternică fortăreață dacică. Zidul are pe alocuri o grosime de 2,0 m și înconjoară o zonă sacră relativ mare, cu o bună vizibilitate asupra Câmpiei Române pe o distanță de zeci de km. 

Mai jos de această cetate, distrusă în ultimul război daco-roman, în localitatea Pietroasele s-a găsit un castru roman ce proteja o așezare foarte complexă, ce dispunea de băi romane (terme). 

XVI. 2. TEZAURUL DE LA PIETROASELE

Tezaurul de la Pietroasele, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca cu puii de aur” a fost descoperit în 1837 de doi țărani (Ion Lemnaru și Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istrița.

Se pare că inițial tezaurul era compus din 22 de piese, din care s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.

Fig.1. Tezaurul din aur de la Pietroasele 

Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur și anume:

- un platou mare, de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm. A fost rupt în patru bucăți, la puțin timp după descoperire;

- un colan cu o inscripție gravată cu caractere considerate a fi runice. A fost piesa cea mai studiată din întregul tezaur și asupra ei ne vom concentra atenția;

- un colan simplu;

Fig.2. Platoul mare, colanul simplu (subțire) și colanul inscripționat (desene - 1887) 

- o cană (oenochoe), cu înălțimea de 37 cm; a fost reconstituită, fiind deteriorată după descoperire;

- o pateră (platou mai mic) cu decor în relief și o statuetă în centru; are un diametru de 26 cm, iar statueta reprezintă un personaj feminin cu un pahar în mâini, așezat pe un tron împodobit cu un vrej de viță de vie, înconjurată de 16 figuri umane considerate de Al. Odobescu ca fiind divinități germane.

Fig. 3. Patera cu decor în relief și statueta în centru

iar șapte piese sunt împodobite și cu pietre prețioase:

- un colan cu balama;

Fig.4. Colanul cu balama (imagine din 1990-sus și desen din 1887- jos) 

- patru fibule, un fel de broșe folosite la prinderea veșmintelor. Se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale antichității târzii;

Fig.5. Fibulă din aur (desen din 1887) 

- două vase poligonale, unul octogonal și altul dodecagonal. Se disting prin forma aparte a toartelor, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din față pe o placă decorată și cu cele din spate și coada pe fundul vasului. Au fost, de asemenea, distruse și restaurate de mai multe ori.

Fig.6. Vasul octogonal ( desen din 1887 - sus și imagine din prezent - jos) 

Cele zece piese pierdute, conform celor declarate de cei doi țărani, au fost trei colane, dintre care unul cu inscripție, o cană asemănătoare celei păstrate în tezaur (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, și două perechi de brățări încrustate cu pietre.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. A fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor pe nume Anastase (Tarba) Verussi, arnăut (albanez) din Bitolia, Macedonia, venit în țară de cinci ani, angajat să construiască un pod peste Câlnău. Verusi îi tocmise să scoată piatră și le păruse om de treabă. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii.

Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900).

La sfârșitul lunii noiembrie 1875 a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat, fiind rupt chiar la mijlocul inscripției, iar jumătatea cu sistemul de închidere au fost iremediabil pierdute (topite).

Fig. 7. Colanul cu inscripție așa cum arată astăzi (sus) și cum arăta în 1875 (jos) 

În anul 1884 trece printr-un incendiu în care, pentru a fi salvat, a fost aruncat pe fereastră.

În toamna aceluiași an a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german și a căpătat aspectul pe care îl cunoaștem și astăzi.

În 1917 a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național al României.

Din Rusia s-au întors în țară în 1956, doar 10 din cele 12 piese componente, care sunt expuse din 1975 la Muzeul Național de Istorie al României.

XVI.3. INTERPRETĂRI PRIVIND INSCRIPȚIA DE PE COLANUL DIN AUR

Referitor la atribuirea tezaurului, au fost emise mai multe teorii:

a) Al. Odobescu a datat tezaurul la sfârșitul secolului IV - începutul secolului V și l-a legat de vizigoți, o populație germanică, originară din zona Mării Baltice, de unde au migrat și au ajuns în secolul IV pe teritoriul actual al Moldovei și al Munteniei. În 375, vizigoții care locuiau în estul și sudul țării noastre au fost principala victimă a atacului hunilor. Regele vizigot Athanaric, înfrânt, s-a refugiat la Constantinopol, iar o parte din vizigoți au pătruns în Imperiul Roman. S-a presupus că tezaurul a fost îngropat în aceste condiții și că la Pietroasele se găsea probabil reședința regilor vizigoți (lucru neconfirmat din punct de vedere arheologic). Conform acestei teorii, tezaurul ar reprezenta tezaurul sacru al goților, vase sacre folosite în ritual și însemne ale puterii regale (fibulele, colanele).

b) A doua teorie, relativ recentă, susține că tezaurul ar data de la mijlocul secolului V și că ar fi ostrogot, fiind legat de prezența unor înalți funcționari germanici la Constantinopol și de evoluția situației din cadrul statului hun în timpul lui Attila.

„În orice caz, legătura tezaurului cu lumea gotică este certă și acest lucru îl dovedește inscripția de pe unul dintre colane, interpretat ca „tezaur sfânt al goților”, spune Ernest Neulander - Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie.

Ambele teorii se bazează pe inscripția cu caractere ce par a fi rune gotice la prima vedere.

Fig.8. Colanul inscripționat (desen din 1884 de Paul Telge) 

Textul GUTAN IOWI HAILAG în limba română ar putea fi interpretat „LUI JUPITER AL GOȚILOR SACRU”.

Interpretarea în limba germană veche are o mare lacună, întrucât nu explică de ce aceste cuvinte (GUTAN, IOWI și HAILAG) nu existau în anul 341 e.n. în limba vizigoților din Tracia? Ele nu existau, deoarece nu sunt incluse în dicționarul Bibliei lui Ulfila, scrisă în anul 341 e.n. de acest episcop vizigot în limba populației germanice din Tracia, în aceeași perioadă în care se presupune că a fost fabricat/îngropat tezaurul de la Pietroasa.

c) A treia teorie a fost lansată în anul 1870 de Cezar Bolliac, inițiatorul studiilor arheologice în România, care scria în Trompeta Carpaților, nr. 876, pg. 3: „zică cine orice va zice, zvârcolească-se oricât vor putea arheologii noștri... Vasele de la Petroasa sunt vase dacice, cu stil dacic, pe un cult din Dacia”.

Nicolae Densușianu în a sa „Dacia Preistorică” apărută postum în 1913, reia ideea și o dezvoltă, susținând că tezaurul de la Pietroasa este de origine dacă având o vechime mult mai mare (din sec XV î.e.n.) și că desenul în relief de pe pateră reprezintă un ritual de inițiere de tip orfic.

XVI.4 DESCIFRAREA MESAJULUI DE PE COLANUL INSCRIPȚIONAT DE LA PIETROASELE

Fig.9. Diverse reprezentări ale inscripției de pe colanul din aur de la Pietroasele. 

Desene ale inscripției de pe colanul din aur sunt foarte multe, însă reproducerea inscripției prin desen nu este întotdeauna fidelă, datorită subiectivismului ce apare în funcție de ceea ce desenatorul credea că trebuie (merită) să fie reprodus.

Din acest punct de vedere reproducerea galvano-plastică a textului făcută în 1855 pentru muzeul din Berlin și reprodusă de Henning în Die Deutschen Runendenkmaler în 1889 (Taf.II.3) este sigur cea mai fidelă și asupra ei ne vom concentra atenția.

XVI.4.1. INTERPRETAREA ÎN GERMANA VECHE

Avem mai jos, în figura nr. 10, interpretarea în limba germană veche utilizând caracterele gotice și reproducerea galvano-plastică din 1855 a textului de pe colan:

Fig. 10. Scrierea runică veche și diferențele între inscripția de pe colanul de aur de la Pietroasele și textul scris cu rune

Analizând inscripția de pe colanul de la Pietroasele și scrierea cu rune a textului GUTAN IOWI HAILAG, avem următoarele diferențe:

- primul caracter din partea stângă și primul din dreapta nu pot fi interpretate drept G (scris X), ci mai degrabă avem un Y așa cum se vede în reproducerea galvano-plastică a textului, însă acest caracter nu există în alfabetul gotic și atunci a fost interpretat X (exhivalent cu G gotic);

- al doilea caracter din stânga nu seamănă cu U gotic, întrucât avem clar pe colan un V întors, partea din stânga nu este verticală, ci oblică, iar partea din dreapta ar fi trebuit să fie compusă din două segmente, din care unul vertical;

- caracterele 4, 10 și 14 nu sunt A, deoarece lipsește liniuța verticală dusă în sus din dreapta literelor;

- caracterul 7 este exclus a fi O gotic deoarece pe colan avem un romb desenat, ceea ce este departe de runa gotică O; 

- caracterul 8 are două liniuțe oblice în partea stângă pe colan, iar litera gotică W nu le are, 

- caracterul 9 nu este I, ci seamănă cu G-ul gotic întrucât se observă o linie oblică în partea stângă superioară ce formează un Y, însă acest caracter nu există în alfabetul gotic și de aceea interpretarea germană l-a transformat în I; 

- caracterul 10 are o singură linie orizontală între două linii verticale precum litera latină H, astfel încât este exclusă interpretarea lui drept H gotic (scris cu 2 linii oblice între 2 linii verticale) 

- caracterul 12 nu are punctul de deasupra (precum i scris de mână) și nici linia orizontală superioară; 

- caracterul 13 nu are linia din partea dreaptă atât de înclinată precum L gotic, ea fiind în fapt aproape orizontală. 

Cu alte cuvinte din 15 caractere așa zis gotice inscripționate pe colanul de la Pietroasele, 12 nu sunt rune gotice la o analiză mai atentă, astfel încât interpretarea în limba germană veche este incorectă. 

Să adaugăm faptul că nu există cuvintele gotice GUTAN, GUTANI, OWI, IOWI ori HAILAG în dicționarul Bibliei lui Ulfila din anul 341 e.n. și punem punct interpretării în limba vizigoților sau a ostrogoților. 

XVI.4.2. DESCIFRAREA TEXTULUI UTILIZÂND SILABARUL TRAC.

Vom utiliza sistemul silabic (silabarul) trac folosit la descifrarea a 16 inscripții trace în linear A, descrise în postările anterioare:

Fig.11. Sistemul silabic trac 

Vom analiza reproducerea galvano-plastică din 1855 a textului inscripționat pe colanul de la Pietroasele pentru muzeul din Berlin și avem:

Fig. 12. Descifrarea în limba tracă a inscripției de pe colanul de la Pietroasele

Citind inscripția de la stânga la dreapta avem următoarele silabe ca în figura 12:

SA-E-A-NO-RO-DA-1000-PA-SA-LU-TO-NA-MU-NO-SA

Cu aceste silabe formăm cuvintele ca în limba română:

SA E ANO RODA 1000 PASA LUTO NAMU NOSA

În limba română avem: 

SĂ AI ANI (CU) ROADE (RODNICI) 1000 (DACĂ-ȚI) PASĂ (DE) LUTUL NEAMULUI NOSTRU. 

XVI.5. IMAGINILE ÎN RELIEF DE PE PATERA DE LA PIETROASELE

Analizând costumația celor 17 personaje de pe patera cu desene în relief de la Pietroasele Nicolae Densușianu afirma în 1913, pe drept cuvânt, că veșmintele acestora nu sunt de sorginte germanică, ci... tracă, iar personajele nu sunt zeități germane, ci participanți traci la un ritual orfic în cinstea zeilor traci Bendis (Cybele) sau Orfeu. 

Îmbrăcămintea acestor traci seamănă izbitor cu reprezentările unui ritual orfic de pe frescele antice sau dăltuite în piatră de traci, de greci și apoi de romani.

Fig. 13. Cybele din Pireu 390 î.e.n.-380 î.e.n. 

Fig. 14. Sarcofag din Pireu decorat în relief cu scene dintr-un ritual trac de tip orfic - sec. IV. î.e.n. 

Fig.15. Frescă de la British Museum cu un ritual trac din Pireu în cinstea zeiței Bendis (jocurile numite bendideiade) - sec IV î.e.n. 

Această teorie este întărită de descoperirea la 400 m de locul în care a fost îngropat tezaurul a cetății dacice din satul Pietroasa Mică, pe dealul Gruiul Dării, cu ziduri groase de până la 2 m ce înconjura o vastă zonă sacră, sub care s-a descoperit în 2015, o așezare neolitică datând din anul 4000 î.e.n., de existența cimitirului trac neolitic săpat în stânca de calcar și a peșterilor neolitice din Năieni, situate la nici 8 km în linie dreaptă de comuna Pietroasele.

În aceste peșteri au fost descoperite desene rupestre, ceramică neolitică datând din anul 4000 î.e.n. și oseminte, iar pe dealul de deasupra acestora a fost găsită în 1893 o statuie din bronz reprezentând un personaj feminin călare pe un leu, alături de un copil (fig. 16).

Fig. 16. Statueta din bronz a zeiței de la Năieni - sec. XV î.e.n. 

Despre zeița tracă Cybele izvoarele grecești afirmă că ar fi crescut de mică lângă o leoaică și puii săi, iar aceasta este întotdeauna reprezentată stând pe un tron având lângă ea un leu călare pe un leu sau într-un car tras de doi lei. 

Statueta din centrul paterei de la Pietroasa e o reprezentare a zeiței trace Cybele, numită de traci și Zeița Mamă a tuturor Zeilor, așezată pe un tron circular înconjurat de un vrej de viță-de-vie ce se întinde pe tot vasul, iar strugurii apar peste tot între personaje, iar acest lucru ne aduce aminte că zona unde a fost găsit tezaurul este și în prezent cea mai întinsă podgorie din țara noastră. 

Cybele era zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală, protectoarea vegetației, adorată pe culmile munților, unde domnea peste animalele sălbatice (fiind însoțită în permanență de unul sau de doi lei) fiind și protectoarea albinelor.

Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului ei Attis, un tânăr și frumos păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeița.

După ce i-a promis să-i fie în veci credincios, Attis și-a călcat jurământul, îndrăgostindu-se de o nimfă. Mâniată, zeița Cybele i-a luat mințile și, într-un acces de nebunie, Attis s-a automutilat și murind a fost metamorfozat de Cybele în pin.

Interesant este faptul că pe patera de la Pietroasa, la picioarele zeiței Cybele avem un personaj masculin culcat (păstorul Attis) cu doi câini, două oi și... doi lei aflați la stânga și la dreapta zeiței.

Fig.17. Zeița Cybele (statueta centrală) iar în fața acesteia e culcat un păstor (Attis) cu două oi, doi câini și doi lei. 

Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia (toate izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu) ai cărei adepți se considerau urmașii acestui zeu, căpătând practic, în urma parcurgerii unui ritual secret, puteri de semizei.

Tracii considerau că Cybele era Zeița Mamă a tuturor Zeilor, iar fiul acesteia era venerat chiar și în epoca Imperiului Roman sub forma unui războinic călare, reprezentat adeseori pe pietrele funerare din Tracia și cunoscut până în Creta sub numele de Zagreus sau călărețul trac.

Probabil tezaurul de la Pietroasa a fost folosit într-un ritual de inițiere de o congregație a unor soldați daci călare, având aceleași arme și aceleași tehnici de luptă. Echipamentul de luptă includea scuturi, cămăși de zale și coifuri și erau înarmați cu sulițe, arcuri, pumnale încovoiate și spade drepte de tip celtic (La Tene). Convențional acest tip de războinici călare traci sunt denumiți tip Padea sau Panagghiurski - Kolloni, după numele localității din Bulgaria, unde s-au găsit inventare identice de înmormântare ale unor călăreți daci, cu echipamente militare similare, respectiv coifuri, zale, spade drepte și lungi, pumnale încovoiate (sica) vârfuri de lănci și harnașamente pentru cai, pinteni etc.

Imaginea unui astfel de luptător dac de tip greu (cu cămașă de zale, coif, scut, suliță) apare pe pateră, în dreapta personajului cu liră, în fața zeiței Cybele și este redat mai jos în stânga figurii 18. 

El este la finalul unui ritual, are barbă și mustăți, coif, zale, pantaloni și suliță, iar cu mâna dreaptă ridică un fel de traistă sau săculeț. 

În stânga sa avem un băiețel cu un coș pe cap în care-și lasă la intrare cămașa din zale grele și celelalte efecte militare un nou inițiat, ce intră la bustul gol, alergând în procesiunea ritualică. În mână noul intrat are o torță ce semnifică intrarea sa în cadrul ritualului.

Fig. 18. În stânga imaginii un soldat în zale la finalul ritualului, iar în dreapta imaginii un nou învățăcel, la bustul gol, ce intră alergând în procesiunea ritualică. 

În teogonia orfică, fiul lui Cybele, călărețul trac cu suliță Zagreus, devine Dionis - Zagreus și era sacrificat în ceremoniile orfice în ipostaza unui taur. Sângele animalului sacrificat trebuia să curgă în poala zeiței (aflată în centrul paterei) și cu el se stropeau bărbații în timp ce dansau dezbrăcați în puterea nopții la lumina făcliilor, în sunete de fluiere, țimbale și tobe mici, de mână. 

Femeile erau îmbrăcate sumar, erau desculțe și aveau grijă de inițiați. 

Avem pe pateră o femeie ce dansează, alte 4 îngrijesc și oferă de băut și mâncare inițiaților, pe tot parcursul ritualului, conform figurii 19:

Fig. 19. Cele 5 femei și zeița centrală de pe patera de la Pietroasele ce dansează, îngrijesc sau oferă mâncare și băutură celor 10 bărbați participanți la ritualul orfic. 

Conform descrierilor grecești ale misterului orfic existau 10 trepte de inițiere, iar pe pateră avem 10 bărbați, câte unul pentru fiecare treaptă, de la bărbați tineri și imberbi aflați la bustul sau complet goi, până la ultima treaptă a oștenilor maturi, cu mustață, barbă, cămașă de zale, coif, pregătiți de luptă, având puteri de semizei.

Fig. 20. Patera de la Pietroasa 

Fig. 21. Frescă din Pompei cu scene dintr-un ritual trac orfic. 

Se observă asemănarea între chipul, portul și coafura zeiței de pe pateră și coafura și portul unor femei dace reprezentate pe Columna lui Traian.

Fig. 22. Femeie dacă de pe Columna lui Traian ce poartă un colier la gât, părul prins în coc la spate și două codițe împletite petrecute peste frunte și apoi prinse într-un coc la spate

Fig. 23. Zeița din centru are părul prins în două șuvițe împletite ce-i înconjoară fruntea, prinse în coc la spate. 

Ritualurile orfice constau în comemorarea teogoniei trace, reprezentată prin cele 10 trepte ale inițierii:

1. Înainte de venirea Zeiței Mame (Cybele), pe Pământ domnea liniștea.

2. Zagreus ia ființă prin partenogeneză (adică prin dezvoltarea unui ou fără fecundare). Partenogeneza naturală, întâlnită la unele plante și la unele animale - de exemplu afidele - este un fenomen derivat din reproducerea sexuată, iar indivizii rezultanți sunt diploizi și genetic identici cu părinții lor.

3. Perioada cât Zeița Mamă îl poartă pe Zagreus în pântec.

4. Nașterea lui Zagreus. 

5. Dezvoltarea și strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creării axei soare-foc. 

6. Mișcarea fiului între emisfera de sus și cea de jos, prin care e delimitat universul și spațiul sacru. 

7. Unirea fiului cu mama sa într-o nuntă sfântă (hierogamia) semnificând actul creației. Această hierogamie de origine tracă a influențat și ritualul similar al misterelor orgiastice din Eleusis. 

Celebrarea se făcea prin sfâșierea unui taur, al cărui sânge trebuia să curgă pe poala Zeiței Mame, precum și pe participanții complet dezbrăcați. De regulă se săpa un șanț deasupra căruia se sacrifica pe un grilaj animalul, astfel încât sângele să curgă pe inițiat. După sacrificiu, culoarea atribuită oșteanului identificat cu zeul era cea roșie, a sângelui și a vinului. 

Interesant este faptul că la nici 8 km în linie dreaptă de Pietroasele, în localitatea Năieni avem un loc sacru reprezentat de o necropolă tracă, unde avem 3 gropi săpate în masivul de calcar de mărimea unui sarcofag uman. 

Fig. 24. Necropola tracă sacră de la Năieni cu două din cele trei gropi săpate în calcar. 

Într-una din aceste gropi s-a găsit o spadă dreaptă utilizată la sacrificarea taurilor. E posibil ca în aceste gropi să fi stat întinși oștenii Zagreus în timp ce deasupra lor, pe un grilaj, se sacrificau animalele.

8. Nașterea unui fiu sacerdot și viitor oștean de elită. 

9. Învestirea acestuia cu oficiul sacral suprem și puterea lumească prin Zeița Mamă care îi oferă cupa aflată în mâinile sale, iar oșteanul capătă puteri de semizeu, fiind asemănat cu Orfeu, așezat pe un tron, cu lira în mână, aflat pe pateră în fața zeiței Cybele.

10. Fiul-sacerdot se stinge din viață și devine nemuritor. După înviere, oșteanul Zagreus (za+grea în limba română) devenea nepăsător în fața morții, fiind asemenea zeului celest Sabazios (Zamolxis), caracterizat acum de culoarea albă. 

Pe pateră a zecea figură masculină e reprezentată de oșteanul îmbrăcat cu zale ce ridică în mâna dreaptă o traistă cu efectele sale militare, în timp ce în mâna stângă are o suliță, fiind practic gata de luptă.

Referințe:

1. Alexandru Odobescu - Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889;

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_de_la_Pietroasele;

3. www.mnir.ro/index.php/tezaurul-de-la-pietroasa.