13 iunie 2016

XX. INSCRIPȚIA TRACĂ PROTOROMÂNĂ DE PE INELUL DIN EZEROVO - BULGARIA - SEC V î.e.n.

XX.1. INELUL DE AUR DIN EZEROVO - BULGARIA


Inelul de aur din Ezerovo este un artefact din aur având 31,3 grame și este constituit dintr-un disc oval (pe care este inscripționat un text misterios, nedescifrat până în prezent, considerat în unanimitate de specialiști ca fiind unul din puținele texte păstrate în limba tracă) atașat printr-un ax de o potcoavă, conform fig. nr. 1.
Fig. nr. 1. Inelul din aur de la Ezerovo. 


Acest inel a fost găsit în anul 1912 în satul Ezerovo de pe malul lacului Varna din Bulgaria, într-un mormânt trac din sec V î.e.n. 

În prezent inelul se află expus la Muzeul de Arheologie din Sofia și are numărul de inventar 5271.

XX.2. Încercări de descifrare a textului gravat pe inelul de la Ezerovo.

Încercări de descifrare a textului de pe inelul din Ezerovo sunt multe, iar dintre acestea o amintim aici pe cea a lingvistului bulgar Dimităr Dečev, care consideră textul ca fiind scris cu caractere grecești:

ΡΟΛΙΣΤΕΝΕΑΣ / NΕΡΕΝΕΑ / ΤΙΛΤΕΑΝ / ΗΣΚΟ / ΑΡΑ / ΖΕΑ / ΔΟΜΕΑΝ/ ΤΙΛΕΖΥΠΤΑ / ΜΙΗ / ΕΡΑ / ΖΗΛΤΑ.

Cu caractere latine avem: 

rolisteneas / nerenea / tiltean / ēsko /aras / zea / domean / tilezupta /miē / era /zēlta.

Traducerea în limba română ar fi:

Eu sunt Rolisteneas, urmaș al lui Nereneas. Tilezupta, o femeie araziană, m-a adus pe pământ.



Până în prezent nici o interpretare nu a fost unanim acceptată, astfel încât textul de pe inelul din Ezerovo își păstrează misterul.

XX.3. Descifrarea textului utilizând silabarul trac.


Pentru descifrarea textului trac de pe inelul din Ezerovo vom utiliza sistemul silabic trac (silabarul trac) prezentat în fig. nr. 2 și utilizat în episoadele anterioare la descifrarea altor inscripțiilor trace cum ar fi inscripția tracă de la intrarea în Peștera Sitova din Bulgaria, inscripția de pe inelul din Shumen - Bulgaria, etc.

Fig. nr. 2. Sistem silabic (silabar) trac. 

Pentru descifrarea textului vom ține cont de modul de scris tip bustrofedon (în zig-zag) utilizat în descifrările inscripțiilor trace (și minoice) din episoadele anterioare, de caracterul predominant de pornire a scrierii unui text trac începând de la dreapta spre stânga și de sus în jos, conform sensului de citire din figura 3:

Fig. nr. 3. Sensul de citire a textului inscripționat. 
Utilizând sistemul silabic trac avem următoarele 8 șiruri de cuvinte trace pe care le vom citi ca în figura 4:
Fig. nr. 4. Modul de citire a celor 8 șiruri de silabe. 
Astfel obținem următoarele 8 șiruri de silabe trace:
1. VE - ZI - E - TE - VE - TE - A - ZI - DA - TI - KA - SU
2. TE - SU -TE -VE - TE - E - A - DA - TI
3. E - KA - KE - ZI - LU - VE - E - TE - A
4. SU - E - NE -TE - E - PI - KA - LO
5. SA - NE - TE - TI - DA - A - VE - E - TE
6. MU - CI - E - LO - DA - LU - TE
7. NE - E - SA
8. LU - TI - A - E.


Cu aceste silabe formăm cuvintele trace ca în limba română:
1. VEZI E TE VETEAZI DA TI KASU
2. TESUTE VETE EA DA TI
3. EKA KE ZILU VEE TE A
4. SUE NE TE E PI KALO
5. SANE TETI DA AVE E TE
6. MU CIELO DA LUTE.
7. NE ESA
8. LUTI A E.


Cu aceste cuvinte trace avem următoarele fraze:

VEZI E, TE VETEAZI, DA TI KASU TESUTE VETE EA DA TI = 

VEZI (DACĂ) E, TU VITEAZULE, (ÎN) CASA TA (ȘI) ȚESUTE VIEȚI EA (ZEIȚA) ÎȚI DĂ ȚIE

EKA KE ZILU VE E TE, A SUE NE TEEPI KALO =
IACA, (ÎN) CE ZILE VREI TU, NE SUIM (ȘI) ȚEPI (PINTENI) (LA) CAI

SANE TETI DA, AVE E TEMU CIELO DA LUTE=
SĂNĂTOȘI TOȚI DĂM, (DACĂ) VEI AVEA (O) TEAMĂ (DIN) CER (LA) PĂMÂNT

NE ESA LUTI A E=
NOI IEȘIM (ȘI) (DIN) LUT (DACĂ) E.



Aș mai adăuga faptul că în loc de TESUTE VETE = ȚESUTE VIEȚI am putea avea TE SUTE VETE = TU SUTE (DE) VIEȚI, deoarece etimologia acestui numeral (SUTĂ/SUTE) nu este cunoscută (conform DEX).

Referințe:
1. Dimitrie Macrea - Probleme ale structurii și evoluției limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 13.

2. Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu - Limbile lumii-mică enciclopedie, Ed. științifică și enciclopedică, București, 1981

3.Ion Coteanu - Originile limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 20.

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Inelul_de_la_Ezerovo.

6 martie 2016

XIX. INSCRIPȚIILE TRACE DIN CIPRU SCRISE ÎN SILABARUL CIPRO-MINOIC - SEC.XVI î.e.n.



XIX.1. SILABARUL CIPRO-MINOIC


Silabarul cipro-minoic este un sistem silabic nedescifrat folosit pentru un grup de inscripții din epoca târzie a bronzului (1550 î.e.n. - 950 î.e.n.) găsite în insula Cipru (în special în localitățile Enkomi, Kition și Kalavasos), în Grecia continentală (Tirint), dar și în Siria (Ugarit).
Numele de silabar cipro-minoic a fost creat în 1909 de sir Arthur Evans, pe baza observațiilor sale în ceea ce privește asemănarea semnelor grafice ale acestuia cu sistemul silabic cretan (minoic) tip linear A și de atunci a fost unanim acceptat și utilizat de comunitatea științifică.
Scriptul cipro-minoic nu este încă descifrat. Fără a se găsi inscripții bilingve, precum și cu un volum redus de documente (doar 217, dintre care mai puțin de zece sunt de lungime semnificativă), orice încercare de interpretare, chiar parțială, nu a avut succes. 
Până în prezent au fost identificate și clasificate patru grupuri strâns înrudite de scripturi cipro-minoice: 
a) Cipro-Minoic arhaic (CM 0), găsit într-un singur text, pe o tabletă din lut găsită în anul 1955 în orașul Enkomi (tableta nr. 1885), datând din anul 1550 î.e.n. 
Textul inscripționat are trei linii de scriere și conține în total 23 semne. Acesta este scriptul cipro-minoic, care prezintă cele mai mari similitudini cu linearul A cretan și asupra căruia ne vom concentra atenția. 

Fig. 1. Tableta din Enkomi nr. 1885 - cel mai vechi script cipro-minoic (1550 î.e.n.) 
b) Cipro-Minoic 1 (CM 1), denumit uneori și linearul C, datând din epoca târzie a bronzului (sec. XV î.e.n. - sec X î.e.n.) regăsit în Cipru (la Enkomi, Kition și Kalavassos-Ayios Dimitrios) Grecia continentală (Tirint) și în Siria (Ugarit). Cele mai multe texte în CM 1 sunt foarte scurte și sunt inscripționate pe zeci de bile, cilindri sau tablete din argilă, în piatră, fildeș, etc.

Fig. 2. Bilă din lut inscripționată în CM1 găsită în Enkomi (AM 2335 - Louvre - Paris)

Fig. 3 Tabletă din lut tip CM1 găsită în Enkomi (AM 2336 - Louvre, Paris)
c) Cipro-Minoic 2 (CM 2), găsit pe patru tablete de lut fragmentare provenind din Enkomi și datând din sec. XIII î.e.n. - sec XII î.e.n.
d) Cipro-Minoic 3 (CM 3), găsit în textele care provin numai din orașul sirian Ugarit, datând din sec. XIII î.e.n., care dezvăluie o anumită influență a alfabetului ugaritic cuneiform (semnele au fost scrise în lut aidoma semnelor cuneiforme).

Textele cipro-minoice sunt scrise pe medii diferite, cele mai lungi texte fiind înscrise pe tablete de lut și cilindri, în timp ce inscripțiile de pe bilele de argilă sau din metal sunt compuse din câteva semne. Sunt de asemenea cunoscute inscripționări fildeș, ceramică, etc.
Se cunosc puține lucruri despre modul în care acest sistem silabic cipro-minoic își are originea sau despre limba de bază a acestuia. Cu toate acestea, utilizarea sa a continuat în epoca timpurie a fierului, formând o legătură către silabarul cipriot, descifrat ca fiind scris în limba greacă.
Sir Arthur Evans a considerat silabarul cipro-minoic drept rezultatul evoluției neîntrerupte a sistemului silabic tip linear A și că el a fost adus în Cipru de colonizatorii/emigranții minoici din Creta, întrucât cea mai veche inscripție cipro-minoică tip CM0, respectiv tableta Enkomi 1885, are caractere similare cu cele ale textelor scrise în linear A în anul 1550 î.e.n.
În 2011 Silvia Ferrara a subliniat că CM1, CM2 și CM3 existau simultan în sec. XIII î.e.n. - sec. XI î.e.n., că textele cipro-minoice au regularități statistice și combinatorii identice, întrucât seturile de caractere sunt în esență la fel și că există o corelație puternică între aceste grupuri semne și scrierea lor pe același tip de materiale, respectiv bile și cilindri din lut.

Spre deosebire de multe alte state vecine, în Cipru prăbușirea epoca bronzului a avut doar un ușor impact asupra insulei, iar perioada imediat următoare evenimentelor dramatice ale colapsului, a dus la înflorirea culturii insulei, cu o creștere vizibilă a utilizării scriptului cipro-minoic în centre cum ar fi Enkomi și apoi în Kition, Kalavassos-Ayios Dimitrios, probabil pe măsură ce sosea în Cipru un număr semnificativ de noi coloniști/emigranți minoici din Creta.
Pe de altă parte, ca rezultat direct al acestui colaps al epocii bronzului, scriptul cipro-minoic a încetat să mai existe în Ugarit (pe coasta Siriei), împreună cu întreg polisul în sine. 
În Cipru numărul de artefacte grecești a crescut treptat până în jurul anului 950 î.e.n. când scriptul cipro-minoic este înlocuit de noul silabar cipriot ale cărui inscripții reprezintă în principal limba greacă, existând însă câteva texte scurte, nedescifrate, scrise în limba eteocipriotă.

Despre limba eteocipriotă vom vorbi într-un episod următor, întrucât există o serie de similarități cu limba tracă eteocretană, deoarece:
a) în Creta, limba tracă păstrată în textele scrise în sistemul silabic trac tip linear A (despre care am vorbit în partea a IX-a a blogului) nu a dispărut complet în anul 1250 î.e.n., ci a fost perpetuată până în sec VII î.e.n. (cel puțin în partea estică a insulei, în peninsula eteocretană Sitia, așa cum am arătat în partea a IV-a a acestui blog) prin inscripțiile în limba tracă eteocretană din Dreros și Praisos.

În mod similar în Cipru, limba tracă din inscripțiile cipro-minoice nu dispare complet în anul 950 î.e.n., întrucât în partea estică a insulei (în Enkomi, Amathus și Athienou) se păstrează până în sec III î.e.n. prin inscripțiile scrise în limba eteocipriotă. 

b )la fel ca și limba eteocretană și limba eteocipriotă este considerată o limbă non-greacă, enigmatică, iar cele câteva texte cunoscute (inscripțiile din Amathus și Athienou, datând de la mijlocul sec III î.e.n.) sunt în prezent nedescifrate.

Despre textele scrise în limba eteocipriotă vom vorbi într-un episod următor și vom vedea dacă și aceste inscripții sunt scrise în limba lemniană, adică în traca protoromână vorbită în insula Lemnos, descifrată în partea I a acestui blog.

XIX.2. DESCIFRAREA TEXTULUI DE PE TABLETA DIN ENKOMI NR. 1885.

Tableta nr. 1885 prezentată în fig. 1 și fig. 4 a fost descoperită în 1955 în localitatea Enkomi din estul insulei Cipru. Ea este datată din anul 1550 î.e.n. și este considerată drept cea mai veche și singura inscripție scrisă în silabarul cipro-minoic arhaic (CM0).

Textul inscripționat este constituit din 23 de semne scrise în lut pe 2 fețe ale tabletei, respectiv două semne pe fața laterală din dreapta și 21 de semne pe fața principală, conform fig. 4 prezentate mai jos.

Fig. 4. Tableta din lut găsită în Enkomi cu nr. 1885 și sensul de citire a textului 

Pentru descifrarea textului vom porni de la cele două semne de pe fața laterală din dreapta tabletei, iar sensul de citire este cel prezentat mai sus, conform săgeților din fig. 4.
Sensul de citire a textului este tipic trac (în zig-zag) de la dreapta spre stânga pentru primul rând, apoi invers de la stânga la dreapta pentru rândul 2 și iarăși invers de la dreapta la stânga pentru rândul 3.


Vom utiliza semnele silabarului trac tip linear A prezentat în fig. 5.
Fig. 5. Sistem silabic trac tip linear A. 

Fig. 6. Descifrarea textului inscripționat pe tableta Enkomi nr. 1885 
Utilizând caracterele silabarului trac linear A, citim de la dreapta spre stânga textul de pe primul rând, pornind de la cele 2 semne de pe fața laterală, ca în fig. 7:
Fig. 7. Sensul de citire și caracterele de pe primul rând al tăbliței Enkomi nr. 1885 
Obținem următoarele silabe:

1. VA-RO-VA-RO-VA-DE-NA-SA-KE-RA


Pe al doilea rând citim silabele invers de la stânga la dreapta, conform săgeții din fig. 8:

Fig. 8. Sensul de citire și caracterele de pe rândul doi al tăbliței Enkomi nr. 1885
Astfel obținem silabele:
2. KO-KO-A-MA-LA-SE-PU


Pe al treilea rând citim silabele invers față de rândul 2, de la dreapta la stânga, conform săgeții din fig. 9:
Fig. 9. Sensul de citire și caracterele de pe rândul 3 al tăbliței Enkomi nr.1885 
Avem silabele trace:
3. SA-CO-TI-SA-DO-NI.


Citim întregul text și avem:

1. VA-RO-VA-RO-VA-DE-NA-SA-KE-RA
2. KO-KO-A-MA-LA-SE-PU
3. SA-CO-TI-SA-DO-NI.


Reunim textul și avem silabele:

VA-RO-VA-RO-VA-DE-NA-SA-KE-RA- KO-KO-A-MA-LA-SE-PU-SA-CO-TI-SA-DO-NI.

Cu aceste silabe trace formăm cuvintele ca în limba română și obținem cuvintele:

VARO, VARO VADE NA SAKERA KOKO A MALA SE PUSA, COTISA DONI =
VĂRULE, VĂRULE NU VĂD (CA) SECERA COCII (CORPULUI NAVEI) ÎN MAL (CĂ) SE PUSĂ (DECI) COTEȘTE DONIȚA (VASUL MIC, BĂRCUȚA). 

Țin să fac câteva precizări și anume că:
- donița în limba română înseamnă un vas mic, făcut din doage de lemn utilizat pentru cărat lichide;
- prova unei nave minoice seamănă foarte bine cu o seceră, așa cum se observă în fig. 10 de mai jos:
Fig. 10. Frescă reprezentând o flotilă minoică din Akrotiri-insula Thera- sec XV î.e.n. 
Recitind textul inscripției Enkomi 1885: VARO, VARO VADE NA SAKERA KOKO A MALA SE PUSA, COTISA DONI, fără să vreau îmi vine în minte textul primei inscripții eteocretane (în limba tracă) din Praisos-Creta, scrisă în sec VII î.e.n., descifrată în partea a IV-a a acestui blog:

...ARKI AP, ME TIME NA... = ... BARCA (PE) APĂ, NU MĂ TEM...
...ARKA KOK LEMI A E... = ... A BĂRCII COCĂ (CORP) ÎN LEMN E...

și-mi dau seama că vărul pomenit în inscripția din Enkomi în anul 1550 î.e.n. este un locuitor minoic din Creta ce vorbea aceeași limbă tracă și fiind din același neam trac ca și locuitorul din Enkomi - Cipru, ce a inscripționat semnele silabarului trac în lutul tabletei Enkomi nr. 1885. 

XIX.3.RĂZBOINICII TRACI DIN CIPRU, POPOARELE MĂRII, ETRUSCI ȘI SAMNIȚI. 


Fig. 11. Cutie din fildeș cu o scena de vânătoare (sus) din Enkomi - sec XIII î.e.n. și un vânător aflat pe cutie în partea dreaptă a scenei de vânătoare (jos)

Fig. 12. Statuetă din bronz reprezentând un zeu (războinic) cu coarne - Enkomi - sec XIII î.e.n. (British Museum) 

Fig. 13. Statuetă din bronz din Enkomi reprezentând un războinic - sec XII î.e.n. (Cyprus Archaeological Museum, Nicosia) 

Fig. 14. Cap de războinic - Enkomi - sec XII î.e.n. 

Fig. 15. Basorelieful de pe peretele nordic al templului funerar al lui Ramses al III-lea din Medinet Habu infățișând lupta dintre egipteni și popoarele mării în Bătălia Deltei 1178 î.e.n. 

Fig. 16. Basorelief egiptean din templul Medinet Abu reprezentând prizonieri Denyen (un Popor al Mării) capturați de egipteni în Bătălia Deltei 1178 î.e.n. 

Fig. 17. Basorelief egiptean reprezentând un luptător Sherdan (unul din Popoarele Mării) 
Analizând imaginile din fig. 11 - 14 ce reprezintă luptători și vânători din Enkomi din sec XIII î.e.n. - sec. XII î.e.n., nu poți să nu constați asemănarea frapantă a acestor războinici din Cipru cu imaginile războinicilor aparținând „Popoarelor Mării” din frescele egiptene (fig. 15 - fig. 17) de pe templul funerar al faraonului Ramses al III-lea. Acest faraon, ultimul mare faraon al Noului Regat egiptean, i-a înfrânt cu greu pe năvălitorii veniți atât pe mare, cât și pe uscat, numiți de anticii egipteni „Popoare ale mării” (adică „din insule”) în Bătălia din Delta Nilului din anul 1178 î.e.n. (în cel de-al 8-lea an al domniei lui Ramses al III-lea).

Totodată, coifurile războinicilor din Enkomi se aseamănă mult cu cele ale luptătorilor etrusci, samniți, precum și cu cele luptătorilor traci așa cum vedem în figurile următoare: 

Fig. 18. Statuetă din teracotă pictată a unui luptător etrusc, Caere, 510 î.e.n. 

Fig. 19. Statuie din bronz a unui luptător etrusc - 410 î.e.n. 

Fig. 20. Coif de gladiator trac din bronz - sec. II e.n. 

Fig. 21. Coiful trac din bronz - Ostrov, România - sec. II e.n. 







Fig. 22 Coiful unui războinic trac odris - Bulgaria, sec. III î.e.n. 

Fig.22. Războinici samniți pe o frescă a unui mormânt din Nola - Italia - sec. IV î.e.n. 

Toate aceste coifuri trace de tip pilos aveau un cap de vultur la partea superioară în timp ce obrăzarele par a fi aripile acestuia, în semn ca vulturul îl protejează, atât la propriu, cât și la figurat, ca reprezentant al divinității (soldatul fiind convins că e nemuritor sau mai exact că în cazul în care era ucis în luptă pasărea îl va ridica imediat la divinitate în cer și zeul Zamolxis îl va reîncarna).

Foarte interesant mi se pare faptul că după căderea Troiei, ce pune punct Războiului Troian (1193 î.e.n.-1183 î.e.n.) apar Popoarele Mării (Peleset, Lukka, Ekwesh, Denyen, Sherden, Shekelesh, Tjekker) care distrug fără milă și parcă din răzbunare, tot ceea ce a însemnat cetate ce a trimis trupe sau a fost aliată cu micenienii cuceritori ai Troiei:
- cetățile miceniene cad una după alta în mai puțin de 80 de ani, începând cu anul 1183 î.e.n. (căderea Troiei) și până în jurul anului 1100 î.e.n. când este distrusă complet cetatea Micene;
- atacurile Popoarelor Mării au cauzat intrarea în declin a Noului Regat egiptean;
- Imperiul Hitit, aliat al micenienilor, s-a destrămat ca urmare a atacurilor Popoarelor Mării, capitala Hattușa fiind distrusă în jurul anului 900 î.e.n.
După căderea Imperiului Hitit, pe teritoriul acestuia apar noi regate, din care cel mai puternic a fost Regatul Frigian, cu capitala la Gordion. Despre frigieni știm că vorbeau limba tracă, deoarece în părțile a V-a și a VI-a ale acestui blog, am descifrat 22 de inscripții frigiene găsite în Turcia, la Yazilikaia și Gordion, scrise în limba tracă protoromână, cu caractere din alfabetul tracilor din insula Lemnos, descris în partea I-a.
Și atunci cine erau aceste Popoare ale Mării? Probabil o coaliție de triburi trace...

Referințe:
1. Jean Pierre Olivier - „Édition holistique des textes chypro-minoens” avec la collaboration de Frieda Vandenabeele (Biblioteca di «Pasiphae» VI)”, Fabrizio Serra Editore: Pisa - Roma 2007).2. Yves Duhoux - The Cypro-Minoan Tablet No. 1885 (Enkomi): An Analysis, Kadmos. Volume 48, Issue 1-2, Pages 5–38, ISSN (Online) 1613-0723, ISSN (Print) 0022-7498, 2011
2.https://sites.google.com/site/collesseum/cypriancylinder
3.https://www.deepdyve.com/lp/de-gruyter/the-cypro-minoan-tablet-no-1885-enkomi-an-analysis
4. Mellisa Vetters - A clay ball with a cyphro - minoan inscription from Tiryns - 2012 Deutsches Archäologisches Institut / Hirmer Verlag GmbH ISSN: 0003-8105 · ISBN: 978-3-7774-4881-7

18 februarie 2016

XVIII. INSCRIPȚIILE ÎN LIMBA TRACĂ DE PE TĂBLIȚELE DE LA HÂNDREȘTI

XVIII.1. TĂBLIȚELE DE LA HÂNDREȘTI

Satul Hândrești din comuna Oțeleni este o localitate situată în partea de sud-vest a județului Iași din România, devenită celebră după descoperirile arheologice din anul 2012 ale prof. Mihai Vasilencu.
Potențialul arheologic al satului a fost relevat încă din perioada interbelică, atunci când învățătorul școlii din Hândrești, Dumitru Atudorei a descoperit cinci așezări neolitice. Acestea au fost identificate în ziua de 28 septembrie 1927 de o comisie condusă de prof. dr. I. Andriescu, directorul Muzeului Național de Antichități din București.
Dl. prof. Mihai Vasilencu a găsit în septembrie 2012, în urma cercetării la fața solului, alte 15 așezări datând din neolitic până în perioada La Tene dacică, toate situate pe o suprafață mare, cu o lungime maximă de 6 km.
Artefactele găsite sunt constituite din instrumente de tipul lamelor de silex, topoarelor din silex, topoarelor din piatră cu perforație (de tip ciocan), capete de măciucă, vârfuri de lance, săgeți, râșnițe, dar și ceramică aparținând culturii Cucuteni, mici statuete zoomorfe sau antropomorfe, etc. (fig. 1, fig. 2 și fig. 3)

Fig. 1 - Ceramică tip Cucuteni găsită la Hândrești
Fig. 2 - Statuete zoomorfe tip Cucuteni găsite la Hândrești
Fig. 3 - Diverse obiecte din silex și piatră expuse în muzeul școlii din Hândrești

Cele mai interesante piese descoperite la Hândrești sunt două tăblițe din lut, de mici dimensiuni (circa 4 cm x 3 cm) prezentate mai jos în fig. 4. Ele sunt inscripționate pe o față și sunt expuse în prezent în muzeul școlii din sat.


Fig. 4 - Tăblițele din lut de la Hândrești - 5000 î.e.n.

Cele două tăblițe din lut nu sunt datate, însă se presupune că au o vechime foarte mare (5000 î.e.n.) estimată pe baza artefactelor găsite alături, respectiv a instrumente din silex și piatră, precum și a semnelor inscripționate pe ele, ce seamănă mult cu scrierea Turdaș - Vinca de pe Tăblițele de la Tărtăria. 

XVIII.2. DESCIFRAREA INSCRIPȚIILOR DE PE TĂBLIȚELE DE LA HÂNDREȘTI.


Pentru descifrarea mesajelor inscripționate pe Tăblițele de la Hândrești vom utiliza sistemul silabic trac, prezentat în fig. 5 și utilizat în postările anterioare pe acest blog la descifrarea altor inscripții din România, Grecia, Bulgaria, Turcia, etc.
Fig. 5 - Sistemul silabic (silabar) trac 

Vom citi textul inscripționat pe fiecare tăbliță pornind de la caracterul din centru și rotind tăblița de la dreapta la stânga, conform săgeților albastre din fig. 6


Fig. 6 - Sensul de citire și silabele trace obținute 

Utilizând sistemul silabic trac vom transcrie  mesajele inscripționate pe tăblițe și avem:

Tăblița pătrată 1: E - PO - RO - KO - ZI - SA - NI - TE
Tăblița dreptunghiulară 2: TA - KI - DA - DO - ZO - SU - TE - MO 

Cu aceste silabe formăm cuvintele trace:
E POROKO ZISA NI TE.
TAKI DA DOZOSU TEMO.

În limba română avem:
1. E PORUNCA ZISĂ (DE) NOI (CĂTRE) TINE.
2. TACI (ȘI) DĂ DOSUL (ÎNTOARCE-TE ȘI FUGI) (DACĂ) (TE) TEMI
    sau TACI, DACĂ ȚI-E FRICĂ!
Referințe:
1. http://romania-nestiuta.webnode.ro/news/fascinanta-cultura-cucuteni/
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/H%C3%A2ndre%C8%99ti,_Ia%C8%99i
3. http://rdcnroman.blogspot.ro/2014/05/tablitele-de-la-handresti-oteleni.html
4.http://www.ziare.com/magazin/arheologie/tablite-cu-inscriptii-misterioase-descoperite-la-iasi-1192138

13 februarie 2016

XVII. INSCRIPȚIA ÎN LIMBA TRACĂ PROTOROMÂNĂ DE PE TĂBLIȚA DISPILIO - GRECIA - 5260 î.e.n.

XVII.1.Tableta Dispilio

Tableta Dispilio este o tabletă din lemn de cedru, descoperită de Giorgios Hourmouziadis, profesor în arheologie la Universitatea Aristotel din Salonic, în anul 1993 în timpul săpăturilor efectuate în așezarea neolitică de pe malul lacului Kastoria (Orestiada) în apropierea orașului omonim Kastoria, lângă satul Dispilio din nordul Greciei.
Tableta a fost datată cu izotopi de carbon C14, care au indicat anul 5202 ± 132 î.e.n. 
Fig.1. Tableta Dispilio și semnele scrijelite în lemn (5202 ± 132 î.e.n)


Așezarea de pe malul lacului a fost descoperită în timpul iernii din 1932, care a redus nivelul lacului Kastoria și a dezvăluit urmele așezării neolitice. Un studiu preliminar a fost făcut în 1935 de către Antonios Keramoupoulos.
Site-ul neolitic pare să fi fost ocupat pe o perioadă lungă de timp, începând din neoliticul mijlociu(5600-5000 î.e.n.) până în neoliticului final (3000 î.e.n). 
În timpul săpăturilor din 1992 un număr de elemente au fost găsite, inclusiv ceramică, elemente structurale din lemn și resturi de pasarele de lemn, semințe, oase, figurine, ornamente personale, fluiere din os și tableta din lemn inscripționată.


XVII.2. Încercări de descifrare a inscripției Dispilio


Giorgios Hourmouziadis a anunțat descoperirea tabletei în februarie 1994 în cadrul unui simpozion susținut la Universitatea Aristotel din Salonic. În timpul acestuia a susținut faptul că semnele de pe tableta Dispilio nu au putut fi făcute ușor publice, deoarece s-ar schimba contextul actual privind originile scrierii în Europa, reprezentat de litere. Teoria actuală presupune că grecii antici au primit alfabetul de la fenicieni în jurul anului 800 î.e.n., iar de aici acesta s-a răspândit în toată Europa. 
Dacă se dovedește că textul de pe tableta Dispilio este o formă de scriere, atunci există un decalaj de aproape 4.000 de ani între ceea ce se consideră a fi istorie cunoscută a scrisului și folosirea scrisului ca instrument de transmitere a informației, întrucât populația din zona lacului Kastoria, folosea semne pentru silabe într-un mod similar celui în care folosim azi literele. 
De asemenea, Giorgios Hourmouziadis consideră pe drept cuvânt semnele de pe Tableta Dispilio foarte asemănătoare cu cele ale linearului A minoic, respectiv ale scrierii Vinca-Turdaș.

Fig.2. Semnele de pe Tableta Dispilio (A), semne din linearul A minoic (B) și semnele scrierii Turdaș-Vinca (C)
În prezent tableta este supusă unor lucrări de conservare, deoarece lemnul imersat timp de 7500 ani în noroi a început să se deterioreze în contact cu oxigenul atmosferic.

Încercările de descifrare a textului tabletei Dispilio efectuate de Giorgios Hourmouziadis, nu au fost încununate de succes, însă ne oferă transcrierea semnelor inscripționate în lemnul acesteia conform fig. nr. 3.
Fig.3. Transcrierea semnelor de pe Tableta Dispilio (marcată în partea de sus cu o săgeată) și încercarea descifrării semnelor propusă de Giorgios Hourmouziadis 

XVII.3. Descifrarea textului de pe Tableta Dispilio utilizând sistemul silabic trac.

Vom utiliza sistemul silabic trac prezentat mai jos în fig. 4, folosit în postările anterioare la descifrările inscripțiilor de pe Tăblițele de la Tărtăria și toporul de la Mozăceni (România), Peștera Sitova și inelul din Șumen (Bulgaria) Piatra Kafkania (Grecia) și alte 23 inscripții minoice în linear A din Grecia continentală și insulară.
Fig. 4. Sistemul silabic trac

  
Utilizând sistemul silabic trac obținem silabele cuvintelor trace ca în figura nr. 5:

Cu aceste silabe, citind de la stânga la dreapta textul inscripționat, formăm cuvintele ca în limba română:
DA-RO-E-VA-TE-PA-ZO-SA-MU-LO-U-RE-LU-PO-RI-VE-DE-DA-MO-CA-LI

DARO E VA TE PAZO SAMU. LOURE LUPORI VEDE DA MO CALI.

În limba română avem:

DAR E (ȘI) TU VEI PĂZI (CU) SEAMĂ. LUAȚI LUPII (LUPTĂTORII) (CA SĂ) VADĂ (ȘI) DĂ-MI CALE.
Cu alte cuvinte tableta Dispilio conține o poruncă dată unor oșteni ca să asigure paza unui transport cu daruri, ce urma să treacă prin zona satului Dispilio.

Țin să adaug că în zona lacului Kastoria (Orestiada) există și în prezent una din cele mai compacte zone locuite de aromâni în partea de vest a Macedoniei grecești, iar la mai puțin de 30 km de satul Dispilio se găsește orașul Kastoria, numit Custura în aromână (peninsula Kastoria se prelungește în lac foarte mult și pare că taie în două lacul Orestiada, ca o custură - lamă de cuțit).  

Bibliografie:
1. Yorgos Facorellis, Marina Sofronidou, and Giorgios Hourmouziadis - Radiocarbon dating of the neolitic lake side settlement of Dispilio, Kastoria, Northern Greece, vol. 56, Nr 2, 2014, p. 511–528: 10.2458/56.17456.
2. Whitley, James. "Archaeology in Greece 2003–2004". Archaeological Reports, No. 50 (2003, pp. 1–92), p. 43.
3. G. H. Hourmouziadis, ed., Dispilio, 7500 Years After. Thessaloniki, 2002
4. G. H. Hourmouziadis, Ανασκαφής Εγκόλπιον. Athens, 2006;
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Dispilio_Tablet

8 ianuarie 2016

XVI. DESCIFRAREA INSCRIPȚIE DE PE COLANUL DE AUR DIN TEZAURUL DE LA PIETROASELE, JUDEȚUL BUZĂU.

XVI. 1. COMUNA PIETROASELE, JUDEȚUL BUZĂU.


Comuna Pietroasele din județul Buzău, aflată în zona viticolă Dealul Mare, se întinde pe versantul sudic al dealului Istrița și puțin în câmpia piemontană de la poalele acestuia.

Drept urmare a expunerii spre sud a pantelor dealului Istrița, vița de vie este intens cultivată în această zonă în una din cele mai mari podgorii din țară, respectiv podgoria Dealul Mare, ce include localitățile Breaza și Năeni.
Comuna este formată din satele Pietroasele, Câlțești, Clondiru de Sus, Dara, Pietroasa Mică și Șărânga.
Pe teritoriul comunei Pietroasele s-au efectuat numeroase descoperiri arheologice, datând din antichitate. În zona satului Pietroasa Mică, pe un deal denumit Gruiu Dării, s-a descoperit o așezare neolitică datată din anul 4000 î.e.n. deasupra căreia s-a construit o puternică fortăreață dacică. Zidul are pe alocuri o grosime de 2,0 m și înconjoară o zonă sacră relativ mare, cu o bună vizibilitate asupra Câmpiei Române pe o distanță de zeci de km. 
Mai jos de această cetate, distrusă în ultimul război daco-roman, în localitatea Pietroasele s-a găsit un castru roman ce proteja o așezare foarte complexă, ce dispunea de băi romane (terme). 

XVI. 2. TEZAURUL DE LA PIETROASELE

Tezaurul de la Pietroasele, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca cu puii de aur” a fost descoperit în 1837 de doi țărani (Ion Lemnaru și Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istrița.
Se pare că inițial tezaurul era compus din 22 de piese, din care s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.
Fig.1. Tezaurul din aur de la Pietroasele 
Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur și anume:
- un platou mare, de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm. A fost rupt în patru bucăți, la puțin timp după descoperire;
- un colan cu o inscripție gravată cu caractere considerate a fi runice. A fost piesa cea mai studiată din întregul tezaur și asupra ei ne vom concentra atenția;
- un colan simplu;
Fig.2. Platoul mare, colanul simplu (subțire) și colanul inscripționat (desene - 1887) 
- o cană (oenochoe), cu înălțimea de 37 cm; a fost reconstituită, fiind deteriorată după descoperire;
- o pateră (platou mai mic) cu decor în relief și o statuetă în centru; are un diametru de 26 cm, iar statueta reprezintă un personaj feminin cu un pahar în mâini, așezat pe un tron împodobit cu un vrej de viță de vie, înconjurată de 16 figuri umane considerate de Al. Odobescu ca fiind divinități germane.
Fig. 3. Patera cu decor în relief și statueta în centru
iar șapte piese sunt împodobite și cu pietre prețioase:
- un colan cu balama;
Fig.4. Colanul cu balama (imagine din 1990-sus și desen din 1887- jos) 
- patru fibule, un fel de broșe folosite la prinderea veșmintelor. Se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale antichității târzii;
Fig.5. Fibulă din aur (desen din 1887) 
- două vase poligonale, unul octogonal și altul dodecagonal. Se disting prin forma aparte a toartelor, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din față pe o placă decorată și cu cele din spate și coada pe fundul vasului. Au fost, de asemenea, distruse și restaurate de mai multe ori.
Fig.6. Vasul octogonal ( desen din 1887 - sus și imagine din prezent - jos) 
Cele zece piese pierdute, conform celor declarate de cei doi țărani, au fost trei colane, dintre care unul cu inscripție, o cană asemănătoare celei păstrate în tezaur (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, și două perechi de brățări încrustate cu pietre.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. A fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor pe nume Anastase (Tarba) Verussi, arnăut (albanez) din Bitolia, Macedonia, venit în țară de cinci ani, angajat să construiască un pod peste Câlnău. Verusi îi tocmise să scoată piatră și le păruse om de treabă. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii.
Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900).
La sfârșitul lunii noiembrie 1875 a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat, fiind rupt chiar la mijlocul inscripției, iar jumătatea cu sistemul de închidere au fost iremediabil pierdute (topite).
Fig. 7. Colanul cu inscripție așa cum arată astăzi (sus) și cum arăta în 1875 (jos) 
În anul 1884 trece printr-un incendiu în care, pentru a fi salvat, a fost aruncat pe fereastră.
În toamna aceluiași an a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german și a căpătat aspectul pe care îl cunoaștem și astăzi.
În 1917 a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național al României.
Din Rusia s-au întors în țară în 1956, doar 10 din cele 12 piese componente, care sunt expuse din 1975 la Muzeul Național de Istorie al României.

XVI.3. INTERPRETĂRI PRIVIND INSCRIPȚIA DE PE COLANUL DIN AUR

Referitor la atribuirea tezaurului, au fost emise mai multe teorii:

a) Al. Odobescu a datat tezaurul la sfârșitul secolului IV - începutul secolului V și l-a legat de vizigoți, o populație germanică, originară din zona Mării Baltice, de unde au migrat și au ajuns în secolul IV pe teritoriul actual al Moldovei și al Munteniei. În 375, vizigoții care locuiau în estul și sudul țării noastre au fost principala victimă a atacului hunilor. Regele vizigot Athanaric, înfrânt, s-a refugiat la Constantinopol, iar o parte din vizigoți au pătruns în Imperiul Roman. S-a presupus că tezaurul a fost îngropat în aceste condiții și că la Pietroasele se găsea probabil reședința regilor vizigoți (lucru neconfirmat din punct de vedere arheologic). Conform acestei teorii, tezaurul ar reprezenta tezaurul sacru al goților, vase sacre folosite în ritual și însemne ale puterii regale (fibulele, colanele).

b) A doua teorie, relativ recentă, susține că tezaurul ar data de la mijlocul secolului V și că ar fi ostrogot, fiind legat de prezența unor înalți funcționari germanici la Constantinopol și de evoluția situației din cadrul statului hun în timpul lui Attila.

„În orice caz, legătura tezaurului cu lumea gotică este certă și acest lucru îl dovedește inscripția de pe unul dintre colane, interpretat ca „tezaur sfânt al goților”, spune Ernest Neulander - Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie.

Ambele teorii se bazează pe inscripția cu caractere ce par a fi rune gotice la prima vedere.
Fig.8. Colanul inscripționat (desen din 1884 de Paul Telge) 
Textul GUTAN IOWI HAILAG în limba română ar putea fi interpretat „LUI JUPITER AL GOȚILOR SACRU”.

Interpretarea în limba germană veche are o mare lacună, întrucât nu explică de ce aceste cuvinte (GUTAN, IOWI și HAILAG) nu existau în anul 341 e.n. în limba vizigoților din Tracia? Ele nu existau, deoarece nu sunt incluse în dicționarul Bibliei lui Ulfila, scrisă în anul 341 e.n. de acest episcop vizigot în limba populației germanice din Tracia, în aceeași perioadă în care se presupune că a fost fabricat/îngropat tezaurul de la Pietroasa.

c) A treia teorie a fost lansată în anul 1870 de Cezar Bolliac, inițiatorul studiilor arheologice în România, care scria în Trompeta Carpaților, nr. 876, pg. 3: „zică cine orice va zice, zvârcolească-se oricât vor putea arheologii noștri... Vasele de la Petroasa sunt vase dacice, cu stil dacic, pe un cult din Dacia”.

Nicolae Densușianu în a sa „Dacia Preistorică” apărută postum în 1913, reia ideea și o dezvoltă, susținând că tezaurul de la Pietroasa este de origine dacă având o vechime mult mai mare (din sec XV î.e.n.) și că desenul în relief de pe pateră reprezintă un ritual de inițiere de tip orfic.

XVI.4 DESCIFRAREA MESAJULUI DE PE COLANUL INSCRIPȚIONAT DE LA PIETROASELE

Fig.9. Diverse reprezentări ale inscripției de pe colanul din aur de la Pietroasele. 
Desene ale inscripției de pe colanul din aur sunt foarte multe, însă reproducerea inscripției prin desen nu este întotdeauna fidelă, datorită subiectivismului ce apare în funcție de ceea ce desenatorul credea că trebuie (merită) să fie reprodus.
Din acest punct de vedere reproducerea galvano-plastică a textului făcută în 1855 pentru muzeul din Berlin și reprodusă de Henning în Die Deutschen Runendenkmaler în 1889 (Taf.II.3) este sigur cea mai fidelă și asupra ei ne vom concentra atenția.

XVI.4.1. INTERPRETAREA ÎN GERMANA VECHE

Avem mai jos, în figura nr. 10, interpretarea în limba germană veche utilizând caracterele gotice și reproducerea galvano-plastică din 1855 a textului de pe colan:
Fig. 10. Scrierea runică veche și diferențele între inscripția de pe colanul de aur de la Pietroasele și textul scris cu rune
Analizând inscripția de pe colanul de la Pietroasele și scrierea cu rune a textului GUTAN IOWI HAILAG, avem următoarele diferențe:
- primul caracter din partea stângă și primul din dreapta nu pot fi interpretate drept G (scris X), ci mai degrabă avem un Y așa cum se vede în reproducerea galvano-plastică a textului, însă acest caracter nu există în alfabetul gotic și atunci a fost interpretat X (exhivalent cu G gotic);
- al doilea caracter din stânga nu seamănă cu U gotic, întrucât avem clar pe colan un V întors, partea din stânga nu este verticală, ci oblică, iar partea din dreapta ar fi trebuit să fie compusă din două segmente, din care unul vertical;
- caracterele 4, 10 și 14 nu sunt A, deoarece lipsește liniuța verticală dusă în sus din dreapta literelor;
- caracterul 7 este exclus a fi O gotic deoarece pe colan avem un romb desenat, ceea ce este departe de runa gotică O; 
- caracterul 8 are două liniuțe oblice în partea stângă pe colan, iar litera gotică W nu le are, 
- caracterul 9 nu este I, ci seamănă cu G-ul gotic întrucât se observă o linie oblică în partea stângă superioară ce formează un Y, însă acest caracter nu există în alfabetul gotic și de aceea interpretarea germană l-a transformat în I; 
- caracterul 10 are o singură linie orizontală între două linii verticale precum litera latină H, astfel încât este exclusă interpretarea lui drept H gotic (scris cu 2 linii oblice între 2 linii verticale) 
- caracterul 12 nu are punctul de deasupra (precum i scris de mână) și nici linia orizontală superioară; 
- caracterul 13 nu are linia din partea dreaptă atât de înclinată precum L gotic, ea fiind în fapt aproape orizontală. 

Cu alte cuvinte din 15 caractere așa zis gotice inscripționate pe colanul de la Pietroasele, 12 nu sunt rune gotice la o analiză mai atentă, astfel încât interpretarea în limba germană veche este incorectă. 
Să adaugăm faptul că nu există cuvintele gotice GUTAN, GUTANI, OWI, IOWI ori HAILAG în dicționarul Bibliei lui Ulfila din anul 341 e.n. și punem punct interpretării în limba vizigoților sau a ostrogoților. 

XVI.4.2. DESCIFRAREA TEXTULUI UTILIZÂND SILABARUL TRAC.

Vom utiliza sistemul silabic (silabarul) trac folosit la descifrarea a 16 inscripții trace în linear A, descrise în postările anterioare:
Fig.11. Sistemul silabic trac 
Vom analiza reproducerea galvano-plastică din 1855 a textului inscripționat pe colanul de la Pietroasele pentru muzeul din Berlin și avem:
Fig. 12. Descifrarea în limba tracă a inscripției de pe colanul de la Pietroasele
Citind inscripția de la stânga la dreapta avem următoarele silabe ca în figura 12:

SA-E-A-NO-RO-DA-1000-PA-SA-LU-TO-NA-MU-NO-SA

Cu aceste silabe formăm cuvintele ca în limba română:

SA E ANO RODA 1000 PASA LUTO NAMU NOSA

În limba română avem: 

SĂ AI ANI (CU) ROADE (RODNICI) 1000 (DACĂ-ȚI) PASĂ (DE) LUTUL NEAMULUI NOSTRU. 

XVI.5. IMAGINILE ÎN RELIEF DE PE PATERA DE LA PIETROASELE

Analizând costumația celor 17 personaje de pe patera cu desene în relief de la Pietroasele Nicolae Densușianu afirma în 1913, pe drept cuvânt, că veșmintele acestora nu sunt de sorginte germanică, ci... tracă, iar personajele nu sunt zeități germane, ci participanți traci la un ritual orfic în cinstea zeilor traci Bendis (Cybele) sau Orfeu. 
Îmbrăcămintea acestor traci seamănă izbitor cu reprezentările unui ritual orfic de pe frescele antice sau dăltuite în piatră de traci, de greci și apoi de romani.
Fig. 13. Cybele din Pireu 390 î.e.n.-380 î.e.n. 
Fig. 14. Sarcofag din Pireu decorat în relief cu scene dintr-un ritual trac de tip orfic - sec. IV. î.e.n. 
Fig.15. Frescă de la British Museum cu un ritual trac din Pireu în cinstea zeiței Bendis (jocurile numite bendideiade) - sec IV î.e.n. 
Această teorie este întărită de descoperirea la 400 m de locul în care a fost îngropat tezaurul a cetății dacice din satul Pietroasa Mică, pe dealul Gruiul Dării, cu ziduri groase de până la 2 m ce înconjura o vastă zonă sacră, sub care s-a descoperit în 2015, o așezare neolitică datând din anul 4000 î.e.n., de existența cimitirului trac neolitic săpat în stânca de calcar și a peșterilor neolitice din Năieni, situate la nici 8 km în linie dreaptă de comuna Pietroasele.
În aceste peșteri au fost descoperite desene rupestre, ceramică neolitică datând din anul 4000 î.e.n. și oseminte, iar pe dealul de deasupra acestora a fost găsită în 1893 o statuie din bronz reprezentând un personaj feminin călare pe un leu, alături de un copil (fig. 16).

Fig. 16. Statueta din bronz a zeiței de la Năieni - sec. XV î.e.n. 
Despre zeița tracă Cybele izvoarele grecești afirmă că ar fi crescut de mică lângă o leoaică și puii săi, iar aceasta este întotdeauna reprezentată stând pe un tron având lângă ea un leu călare pe un leu sau într-un car tras de doi lei. 

Statueta din centrul paterei de la Pietroasa e o reprezentare a zeiței trace Cybele, numită de traci și Zeița Mamă a tuturor Zeilor, așezată pe un tron circular înconjurat de un vrej de viță-de-vie ce se întinde pe tot vasul, iar strugurii apar peste tot între personaje, iar acest lucru ne aduce aminte că zona unde a fost găsit tezaurul este și în prezent cea mai întinsă podgorie din țara noastră. 

Cybele era zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală, protectoarea vegetației, adorată pe culmile munților, unde domnea peste animalele sălbatice (fiind însoțită în permanență de unul sau de doi lei) fiind și protectoarea albinelor.
Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului ei Attis, un tânăr și frumos păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeița.
După ce i-a promis să-i fie în veci credincios, Attis și-a călcat jurământul, îndrăgostindu-se de o nimfă. Mâniată, zeița Cybele i-a luat mințile și, într-un acces de nebunie, Attis s-a automutilat și murind a fost metamorfozat de Cybele în pin.

Interesant este faptul că pe patera de la Pietroasa, la picioarele zeiței Cybele avem un personaj masculin culcat (păstorul Attis) cu doi câini, două oi și... doi lei aflați la stânga și la dreapta zeiței.
Fig.17. Zeița Cybele (statueta centrală) iar în fața acesteia e culcat un păstor (Attis) cu două oi, doi câini și doi lei. 
Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia (toate izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu) ai cărei adepți se considerau urmașii acestui zeu, căpătând practic, în urma parcurgerii unui ritual secret, puteri de semizei.

Tracii considerau că Cybele era Zeița Mamă a tuturor Zeilor, iar fiul acesteia era venerat chiar și în epoca Imperiului Roman sub forma unui războinic călare, reprezentat adeseori pe pietrele funerare din Tracia și cunoscut până în Creta sub numele de Zagreus sau călărețul trac.

Probabil tezaurul de la Pietroasa a fost folosit într-un ritual de inițiere de o congregație a unor soldați daci călare, având aceleași arme și aceleași tehnici de luptă. Echipamentul de luptă includea scuturi, cămăși de zale și coifuri și erau înarmați cu sulițe, arcuri, pumnale încovoiate și spade drepte de tip celtic (La Tene). Convențional acest tip de războinici călare traci sunt denumiți tip Padea sau Panagghiurski - Kolloni, după numele localității din Bulgaria, unde s-au găsit inventare identice de înmormântare ale unor călăreți daci, cu echipamente militare similare, respectiv coifuri, zale, spade drepte și lungi, pumnale încovoiate (sica) vârfuri de lănci și harnașamente pentru cai, pinteni etc.

Imaginea unui astfel de luptător dac de tip greu (cu cămașă de zale, coif, scut, suliță) apare pe pateră, în dreapta personajului cu liră, în fața zeiței Cybele și este redat mai jos în stânga figurii 18. 
El este la finalul unui ritual, are barbă și mustăți, coif, zale, pantaloni și suliță, iar cu mâna dreaptă ridică un fel de traistă sau săculeț. 
În stânga sa avem un băiețel cu un coș pe cap în care-și lasă la intrare cămașa din zale grele și celelalte efecte militare un nou inițiat, ce intră la bustul gol, alergând în procesiunea ritualică. În mână noul intrat are o torță ce semnifică intrarea sa în cadrul ritualului.
Fig. 18. În stânga imaginii un soldat în zale la finalul ritualului, iar în dreapta imaginii un nou învățăcel, la bustul gol, ce intră alergând în procesiunea ritualică. 
În teogonia orfică, fiul lui Cybele, călărețul trac cu suliță Zagreus, devine Dionis - Zagreus și era sacrificat în ceremoniile orfice în ipostaza unui taur. Sângele animalului sacrificat trebuia să curgă în poala zeiței (aflată în centrul paterei) și cu el se stropeau bărbații în timp ce dansau dezbrăcați în puterea nopții la lumina făcliilor, în sunete de fluiere, țimbale și tobe mici, de mână. 
Femeile erau îmbrăcate sumar, erau desculțe și aveau grijă de inițiați. 
Avem pe pateră o femeie ce dansează, alte 4 îngrijesc și oferă de băut și mâncare inițiaților, pe tot parcursul ritualului, conform figurii 19:
Fig. 19. Cele 5 femei și zeița centrală de pe patera de la Pietroasele ce dansează, îngrijesc sau oferă mâncare și băutură celor 10 bărbați participanți la ritualul orfic. 
Conform descrierilor grecești ale misterului orfic existau 10 trepte de inițiere, iar pe pateră avem 10 bărbați, câte unul pentru fiecare treaptă, de la bărbați tineri și imberbi aflați la bustul sau complet goi, până la ultima treaptă a oștenilor maturi, cu mustață, barbă, cămașă de zale, coif, pregătiți de luptă, având puteri de semizei.
Fig. 20. Patera de la Pietroasa 
Fig. 21. Frescă din Pompei cu scene dintr-un ritual trac orfic. 
Se observă asemănarea între chipul, portul și coafura zeiței de pe pateră și coafura și portul unor femei dace reprezentate pe Columna lui Traian.
Fig. 22. Femeie dacă de pe Columna lui Traian ce poartă un colier la gât, părul prins în coc la spate și două codițe împletite petrecute peste frunte și apoi prinse într-un coc la spate
Fig. 23. Zeița din centru are părul prins în două șuvițe împletite ce-i înconjoară fruntea, prinse în coc la spate. 
Ritualurile orfice constau în comemorarea teogoniei trace, reprezentată prin cele 10 trepte ale inițierii:
1. Înainte de venirea Zeiței Mame (Cybele), pe Pământ domnea liniștea.
2. Zagreus ia ființă prin partenogeneză (adică prin dezvoltarea unui ou fără fecundare). Partenogeneza naturală, întâlnită la unele plante și la unele animale - de exemplu afidele - este un fenomen derivat din reproducerea sexuată, iar indivizii rezultanți sunt diploizi și genetic identici cu părinții lor.
3. Perioada cât Zeița Mamă îl poartă pe Zagreus în pântec.
4. Nașterea lui Zagreus. 
5. Dezvoltarea și strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creării axei soare-foc. 
6. Mișcarea fiului între emisfera de sus și cea de jos, prin care e delimitat universul și spațiul sacru. 
7. Unirea fiului cu mama sa într-o nuntă sfântă (hierogamia) semnificând actul creației. Această hierogamie de origine tracă a influențat și ritualul similar al misterelor orgiastice din Eleusis. 
Celebrarea se făcea prin sfâșierea unui taur, al cărui sânge trebuia să curgă pe poala Zeiței Mame, precum și pe participanții complet dezbrăcați. De regulă se săpa un șanț deasupra căruia se sacrifica pe un grilaj animalul, astfel încât sângele să curgă pe inițiat. După sacrificiu, culoarea atribuită oșteanului identificat cu zeul era cea roșie, a sângelui și a vinului. 
Interesant este faptul că la nici 8 km în linie dreaptă de Pietroasele, în localitatea Năieni avem un loc sacru reprezentat de o necropolă tracă, unde avem 3 gropi săpate în masivul de calcar de mărimea unui sarcofag uman. 
Fig. 24. Necropola tracă sacră de la Năieni cu două din cele trei gropi săpate în calcar. 
Într-una din aceste gropi s-a găsit o spadă dreaptă utilizată la sacrificarea taurilor. E posibil ca în aceste gropi să fi stat întinși oștenii Zagreus în timp ce deasupra lor, pe un grilaj, se sacrificau animalele.

8. Nașterea unui fiu sacerdot și viitor oștean de elită. 
9. Învestirea acestuia cu oficiul sacral suprem și puterea lumească prin Zeița Mamă care îi oferă cupa aflată în mâinile sale, iar oșteanul capătă puteri de semizeu, fiind asemănat cu Orfeu, așezat pe un tron, cu lira în mână, aflat pe pateră în fața zeiței Cybele.
10. Fiul-sacerdot se stinge din viață și devine nemuritor. După înviere, oșteanul Zagreus (za+grea în limba română) devenea nepăsător în fața morții, fiind asemenea zeului celest Sabazios (Zamolxis), caracterizat acum de culoarea albă. 

Pe pateră a zecea figură masculină e reprezentată de oșteanul îmbrăcat cu zale ce ridică în mâna dreaptă o traistă cu efectele sale militare, în timp ce în mâna stângă are o suliță, fiind practic gata de luptă.


Referințe:

1. Alexandru Odobescu - Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889;
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_de_la_Pietroasele;
3. www.mnir.ro/index.php/tezaurul-de-la-pietroasa.