VII. INSCRIPȚIA DE PE VASUL DIPYLON DIN ATENA - GRECIA - sec VIII î.e.n.

VASUL (ULCIORUL) FUNERAR DIPYLON DIN ATENA - GRECIA SEC VIII î.e.n.

 

VII.1. TRACII DIN GRECIA

O serie de autori antici eleni din preajma secolului V î.e.n. ne-au transmis referiri asupra etruscilor și rolului jucat de aceștia în dezvoltarea civilizației elene. 

Cei mai mulți dintre ei stabilesc o conexiune clară între teritoriul Greciei antice și etrusci sau pelasgi. 

Hellanicus din Mytilene - Lesbos, de pildă, afirmă că fondatorii orașelor Crotona și Tyrrhenia din Italia erau etrusci plecați din Tesalia, Grecia, în timp ce Tucidite, în „ Istoria Războiului Peloponesiac” (4.109.4), precizează că: „multe așezări din Akte au fost înființate de etruscii veniți din Lemnos și Atena”. Acesta vorbește şi despre câteva neamuri ce formau poporul etrusc, respectiv bisaltienii, krestonienii și edonienii, „care trăiau în mici oraşe”.

Dacă ne referim la zona Greciei antice, trebuie să spunem că Macedonia, cu mult înainte de afirmarea politică a regatului macedonean, era dominată etnic și cultural de neamuri tracice. Aici regăsim antica provincie cunoscută sub numele de Edonia (sau Mygdonia), localizată între râurile Nestus și Strymon, în estul peninsulei Halkidiki, locuită de edoni, neam tracic. 

Edonii au jucat un rol extrem de important în politica vremii, așa cum aflăm de la Tucidite care, în „Războiul Peloponesiac”, povestește cum aceștia au respins o invazie a ionienilor și au cucerit de la atenieni o colonie a acestora, numită Ennea Hodoi (mai târziu oraș cunoscut sub numele de Amphipholis).

Însăși provincia Attica, mai precis zona din jurul orașului Atena, este privită de unii autori antici drept un areal stăpânit inițial de traci. În acest sens, Strabon, în Geografia, cartea  a VII-a, este mai mult decât elocvent când afirmă că Attica era cândva stăpânită de „tracii veniți aici cu Eumolphus". 

Același autor mai amintește de tracii frigieni conduși de Pelops (veniți din Frigia - zona Anatoliei actuale - urmași ai tracilor brigi ce viețuiau în zonă balcanică, care stăpâneau în părțile Peloponesului, zona Greciei moderne de la sud de istmul Corint.

Herodot vorbeşte despre faptul că Attica şi Atena au fost iniţial locuite de pelasgi („Istorii”, cartea a 6-a, versetul 137) şi că: „după ce au fost alungaţi de aici s-au retras în Lemnos, de unde mulți veniseră”. 

Despre gradul de evoluție a etruscilor ne vorbește Herodot atunci când spune că „etruscii sunt primii oameni care au creat şi folosit monede din aur şi argint”.

Zonele Elladei locuite de etrusco-pelasgi sunt amintite şi de Homer (Iliada): Tesalia, Atica, Argolis şi Elis. Acelaşi autor amintește și de Troada, Aiolis şi Lidia, ca teritorii din Asia Mică, locuite de același popor pelasg.

În sec. V î.e.n. populația de origine tracă din zona Atenei era, încă, numeroasă, iar acest fapt este atestat de Herodot care ne vorbește despre adorarea zeiței geto-dace Bendis în Atena.

Bendis este o zeiță din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană. Unele reprezentări plastice (precum bustul de bronz de la Piatra Roșie) o arată cu sâni proeminenți, ceea ce conduce la presupunerea că era o zeiță adorată în primul rând de femei de aceea este probabil să fi fost patroana dragostei și maternității. Pe reliefuri și statuete mici, Bendis este reprezentată purtând veșminte trace și cu un coif ascuțit (frigian). Adesea are o suliță în mâna stângă și o cupă sacrificială în mâna dreaptă. Însă pe diverse monezi ea apare fie ținând două sulițe și un pumnal, fie purtând două torțe sau o torță și o patera.

În sec. V î.e.n., cultul lui Bendis ajunge obiectul unui cult statal în Atena, unde au loc ceremonii numite Bendideia. Aveau loc două procesiuni, una formată din atenieni, alta din tracii bogați din Pireu. Templul zeiței, Bendideion, era situat pe dealul Munychia.

De altfel, apartenența la neamul tracic este reliefat tocmai de existența unor temple închinate zeiței geto-dace Bendis. La începutul secolului al II-lea î.e.n., un templu consacrat lui Bendis exista pe țărmul vestic al Hebrusului. Alt templu este menționat lângă Ptolemais, în Egipt, iar cultul ei este atestat în Asia Mică, în Bithinia și Frigia.

VII.2. VASUL DIPYLON - ATENA - GRECIA - cca 740 î.e.n.

 

Inscripția Dipylon este un scurt text scris pe un vas antic grecesc din ceramică datat cca. 740 î.e.n. 

Textul scrijelit pe un ulcior funerar este considerat cel mai vechi sau unul dintre cele mai vechi exemple cunoscute de folosire a alfabetului grec, însă vom vedea că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par a fi la prima vedere.

Așa cum spuneam în partea I, cap. II, una este o propunere de interpretare a unui text antic și alta este o traducere. Reiterez precizarea că o traducere presupune descifrarea integrală a textului, iar descifrarea, la rândul ei, înseamnă că sistemul limbii respective a fost complet înțeles și sensul cuvintelor e cunoscut pe deplin. Dacă aceste deziderate nu sunt îndeplinite, atunci putem să afirmăm că avem în față doar o propunere de interpretare.

În cazul nostru, al ulciorului găsit lângă poarta Dipylon, descifrarea întregului text nu a fost posibilă, iar înțelesul său rămâne încă, incert.

Știm că textul este zgâriat pe un ulcior de vin (oenochoe), care a fost găsit în 1871 și este numit după locul în care a fost găsit, respectiv vechiul cimitir Dipylon, lângă Poarta Dipylon (al cărei nume provine din faptul că este constituită din resturile a 2 piloni verticali) din zona Kerameikos din Atena.

Obiectul este atribuit perioadei geometrice târzii din Grecia antică (750-700 î.Hr.) și este un vas funerar.

Fig. 1 Vasul Dipylon din Atena - Grecia 

Vasul se găsește acum în Muzeul Național de Arheologie din Atena, are numărul de inventar 192 și este expus în Sala Neolitică ce conține materiale din Grecia continentală, în centrul camerei numărul 7.

 

VII.3. INTERPRETĂRI MODERNE ALE INSCRIPȚIEI DIPYLON

 

Textul este scris într-o formă arhaică a alfabetului grecesc, cu unele forme ale literelor asemănătoare celor din alfabetul fenician original.

 

 Fig. 2. Alfabetul fenician

  

Textul este scris de la dreapta la stânga, cu litere individuale, plasate într-un cerc în jurul umărului vasului.  Sunt 46 de litere, dintre care primele 35 pot fi ușor de citit,  care par a forma un verset hexametric în limba greacă. Celelalte 9 litere se crede că sunt începutul celui de al doilea vers al unui distichon, dar interpretarea exactă a sensului cuvintelor este neclară. 
Ea indică faptul că ulciorul a fost primit ca premiu la un concurs de dans: „oricine din dansatori are dansul mai ușor ...", iar a doua linie este presupus să fi spus ceva de genul „... el mă va primi ca premiu minim"... (H) ος νῦν ὀρχεστôν πάντον ἀταλό (τατα)...Ἀταλότατα παίζει, τô τόδε. Textul inscripției în limba greacă pare să poată fi interpretat astfel: ΗΟΣΝΥΝΟΡΧΕΣΤΟΝΠΑΝΤΟΝΑΤΑΠΟΤΑΤΑΠΑΙΖΕΙΤΟΤΟΔΕΚΛΜΙΝ.
În edițiile academice moderne acest lucru este transcris ca: ὸς νῦν ὀρχεστôν πάντον ἀταλότατα παίζει, τô τόδε κλ μιν.
Aceasta corespunde unui hexametru, folosind forma ionică a literelor din alfabetul grecesc: ὃς νῦν | ὀρχη | στῶν πάν | των ἀτα | λώτατα | παίζει | τῷ τόδε.
Acestea sunt verisunile din limba greacă conform lui Powell, B. (1988), "Dipylon Oinochoe Inscription", Kadmos 27: 65-86 . Kontogiannis, A. (1999), "Η γραφή", în Kopidakis, MZ, Ιστορία της ελληνικης γλώσσας (în greacă), Atena. Elliniko Logotechniko kai Istoriko Archeio, pp 360-379.  
Și totuși... pare puțin probabil ca un „premiu minim”, câștigat de orice concurent la o competiție de dans, să fie utilizat ca un vas funerar. 
De asemenea, interpretarea dată textului Dipylon, utilizând literele grecești ioniene nu poate fi plauzibilă, deoarece nu există literele grecești Σ, Π, Λ, Δ inscripționate pe ulcior. 
Dacă vom folosi literele alfabetului trac din insula Lemnos toate literele se regăsesc în inscripția de pe ulciorul Dipylon, cu o singură excepție, litera A rotită la dreapta cu 90°, asemenea literei feniciene corespondente. 

VII.4. DESCIFRAREA INSCRIPȚIEI DE PE VASUL FUNERAR DYPILON UTILIZÂND ALFABETUL ETRUSC (TRAC) FOLOSIT LA DESCIFRAREA INSCRIPȚIEI TRACE DIN KAMINI - LEMNOS - GRECIA.  

   

Fig.3 Alfabetul trac lemnian sau eteocretan

Să nu uităm faptul că alfabetul tracilor din insula Lemnos (alfabet trac lemnian) provine din alfabetul fenician, datorită similitudinii literelor utilizate în ambele alfabete pentru același sunet. 

 

Avem mai jos imaginea textului inscripționat pe ulcior:

Fig. 4. Inscripția de pe vasul Dypilon

La o primă vedere avem un text scris cu literele alfabetului trac lemnian, clar inscripționate pe ulcior, cu o singură excepție - litera A, rotită spre dreapta cu 90°.

 

Descifrarea inscripției o facem pas cu pas:

 

Pasul 1: utilizăm literele alfabetului trac, pornind din dreapta către stânga, în modul caracteristic al scrierii tracilor din insula Lemnos și obținem următorul text:

HOZNUNORXESTONGANTOSATAPOTATAGAZIESTOTCIEIURIMVIU

 

Pasul 2: despărțim în silabe textul, la fel ca în limba română:

HOZ NUN OR XE STON GAN TO SAT A PO TA TA GA ZI ES TOT CI EI U RIM VI U.

 

Pasul 3: formăm cuvintele ca în limba română:

HOZ NUN ORXE STON GANTO SAT APO TATA GAZIES TOT CI EI URIM VIU

 

Redau textul integral în limba română, cu mențiunea că s-au folosit toate literele inscripționate pe vasul Dipylon din Atena:

 

HOSTIA NUNUL ORXE STĂ-N GÂNDUL (MEMORIA) SATULUI, APOI TATA (ÎI) (VA) GĂSI (PE) TOȚI CEI (PE CARE ÎI) URÂM VII.

 
Cuvântul HOSTIA e mai puțin folosit în limba română, însă, conform Dicționarului Explicativ (DEX) al limbii române acesta înseamnă jertfă adusă zeilor, victimă, atât la greci, romani și ... s-ar părea și la traci. 

Astfel mesajul textului antic din sec VIII î.e.n. e foarte clar și merită a fi inscripționat pe vasul funerar al victimei, al nunului (nașului) Orxe, ca un jurământ de răzbunare făcut celui înmormântat că ucigașii săi vor fi găsiți și uciși.

Referințe:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Dipylon_inscription
2. Powell, B. (1988), "The Dipylon Oinochoe Inscription and the Spread of Literacy in 8th Century Athens", Kadmos 27: 65–86.
3. Kontogiannis, A. (1999), "Η γραφή", in Kopidakis, M. Z., Ιστορία της ελληνικης γλώσσας (in Greek), Athens: Elliniko Logotechniko kai Istoriko Archeio, pp. 360–379.