II. INSCRIPȚIA ÎN LIMBA TRACĂ DE PE VASUL DUENOS DIN ROMA - ITALIA SEC.VI î.e.n.

VASUL DUENOS DIN ROMA - ITALIA

II.1. ETRUSCII DIN ITALIA SEC X î.e.n. – SEC I e.n.

În prima parte am vorbit despre etrusci, ei fiind un popor de limbă ne-indo-europeană, care au locuit în regiunea Etruria din Italia, începând cu 1000–900 î.e.n. până în sec. I e.n. cu mult înaintea întemeierii Republicii Romane.

Originile etruscilor sunt controversate, iar limba vorbită de aceștia poartă un mister. 

Herodot afirmă că etruscii ar fi imigrat în Italia din Lidia și îndeosebi din insula Lemnos din Marea Egee. 

Dionis din Halicarnas îi considera locuitori autohtoni ai Italiei.

Etruria cuprindea Toscana, Latium și părți din Umbria. Solul și subsolul Etruriei, corespundea Toscanei actuale, bogate în resurse naturale: lemn utilizat pentru construcții navale, aveau mine de plumb, argint, staniu, cupru și fier. Etruscii au format o civilizație urbană prosperă, relevată de numeroase monumente: morminte ornate cu fresce, vase, reliefuri. 

Au fondat orașe opulente, în care au introdus, sistematizat și codificat diferite practici religioase inclusiv cele considerate a fi grecești. Un exemplu deosebit este reprezentat de orașul etrusc Caere, care se întindea pe 150 ha și care avea peste 25 000 de locuitori. 

În secolul al VII-lea î.e.n. civilizația etruscă a cunoscut o largă expansiune, iar între sec. VII-V î.e.n. a existat o confederație etruscă, menită a promova și apăra interesele așezărilor urbane etrusce  situate între Bologna și Capua. 

Până în secolul al VI-lea î.e.n. orașele etrusce au fost conduse fiecare de un monarh, înzestrat cu drepturi militare și de coerciție asupra supușilor, drept simbolizat de securea și nuielele purtate de gărzile lui, lictorii. Romanii vor prelua integral atât denumirea, semnele și rolul lictorilor, care vor asigura paza senatorilor romani. 

Monarhul unui oraș etrusc poseda un rol religios, iar puterile sale erau transmise pe linie dinastică. Era asistat de un consiliu oligarhic, care în majoritatea orașelor etrusce a sfârșit prin a înlătura monarhul, cu excepția cetății Veii, unde monarhul s-a menținut stăpân până la cucerirea romană. 

Societatea etruscă era caracterizată de o structura oligarhică, iar nobilii dominau cu o mâna de fier, iar slujitorii lor osteneau pe ogoare, în orașe, în ateliere sau în mine. Nu existau adunări populare, dar femeile dețineau o funcție relevantă în viață politică, dar și în cea privată a etruscilor. 

Familia etruscă era împărțită în multe ramuri. Erau religioși, crezând că zeii intervin fără încetare în viață oamenilor, iar prezicătorii specializați, haruspicii, deslușeau sensul intervențiilor divine în descifrarea semnelor divine exprimate de ficatul victimelor animale sacrificate. Panteonul etrusc era populat de numeroși zei care se deosebeau de la un oraș la altul. Etruscii practicau cultul lui Heracles și venerau zei ca Tinia, Uni, Menerva, Nethuns, Turan și Mariș. 

Cele 12 cetăți ale confederației etrusce dispuneau de un sanctuar comun plasat la Voltumna. Aristocrații ridicau cavouri bogate și decorate, iar vinul libațiilor și sângele animalelor sacrificate la moartea lor se credea că determinau defuncții să nu se mai întoarcă printre muritori.

Etruscii aveau la dispoziție porturi, iar corăbiile și negustorii lor străbăteau Mediterana. Etruria septentrională a prosperat, porturile situate pe aceste meleaguri realizând un comerț activ cu Grecia continentală, mai ales cu Atena.

Confederația etruscă în momentul ei de maximă expansiune s-a extins până în sec V î.e.n. și a cucerit valea Padului la nord, Latium și o parte din Campania la sud, inclusiv Capua.

Fig. 1 Expansiunea maximă a confederației etrusce între sec VII. î.e.n. - sec V î.e.n.

Se observă situarea orașului Roma la granița confederației celor 12 orașe etrusce din anul 750 î.e.n. 
Potrivit wikipedia, însăși Roma a fost la origine un oraș etrusc. Potrivit unora dintre cercetători, toponimul inițial al capitalei italiene era Ruma și provenea din numele unei stirpe etrusce, Rumina. Astfel, în 2009 arheologul italian Patrizia Fortini descoperă pe colina Palatin din Roma, construcții edilitare - ziduri - construite în sec IX î.e.n., mai vechi cu aproape 150 ani față de data fondării Romei din anul 753 î.e.n. 

Declinul etruscilor lor a început după ce au fost învinși într-o bătălie năvală în față cetății Cumae, în 474 î.e.n., iar Capua a ajuns pe mâna samniților în 432 î.e.n. 
Ulterior Samniții și alte populații italice au blocat definitiv expansiunea etruscilor. 

II.2. SABINI, ETRUSCI ȘI ROMANI

Potrivit izvoarelor romane antice sabinii au fost membrii unui grup etnic italic, stabiliți în nord-estul Latiumului, coabitând cu etruscii din nordul aceleași regiuni. 

Foarte multe date despre acești sabini nu există, ele fiind legate strict de zona Latiumului care a fost supusă de romani la începutul sec. al III-lea î.e.n. în urma unui război început în 753. î.e.n., care a stat la baza întemeierii Romei.

Tot ceea ce știm este faptul că toți sabinii din Latium au primit cetățenie romană în anul 268 î.e.n.

Ab Urbe Condita (prescurtat a.U.c. sau AUC) este o expresie latină care înseamnă de la fondarea Cetății, adică a Romei. Există și o carte cu acest nume, scrisă de Titus Livius în timpul domniei lui Octavian Augustus. Expresia era folosită de istoricii antici romani pentru a data evenimente, prin referire la data legendară a fondării cetății Romei de către Romulus, în anul 753 î.e.n.  considerat anul 1 A.U.

Însă în orice legendă există un sâmbure de adevăr, pe care, dacă ne străduim, reușim să-l găsim și să-l aducem la lumină.

Conform miturilor lumii antice, Roma a fost întemeiată și ridicată la rang de capitală în data de 21 aprilie 753 î.e.n. de către doi frați gemeni Romulus și Remus. Vechii romani considerau că gemenii s-au născut în cetatea Alba Longa în urma relației dintr-o vestală virgină pe nume Rhea Silvia și zeul Marte. Rhea este nevoită să-și abandoneze pruncii imediat după nașterea acestora, iar un sclav primește porunca să-i ucidă. În loc să îndeplinească porunca, sclavul îi pune într-un coș de răchită pe care îl pune în apele râului Tibru. Copiii plutesc în siguranță până când coșul se oprește lângă viitoarea Colină Palatină, unde sunt găsiți de o lupoaică cu pui care-i adoptă și hrănește. Pruncii au fost descoperiți ulterior în vizuina lupoaicei de către un păstor pe nume Faustulus care-i adoptă, crescându-i alături de soție, ca pe proprii săi fii. La maturitate, cei doi își descoperă originea și îl reinstalează pe tronul din Alba Longa, ca rege, pe bunicul lor, tatăl Rheei Silvia. 

Cei doi gemeni intră în conflict asupra locului care avea să fie piatra de fundament a noii capitale. Romulus prefera Colina Palatină, iar Remus Colina Aventină. Cei doi se ceartă, conflictul culminând cu momentul în care Remus dărâmă un zid proaspăt ridicat de Romulus, iar acesta înfuriat, își ucide fratele.

După fratricid, Romulus devine primul rege roman și întărește fortificația pe care o numește Roma, iar așezarea începe să atragă tot mai mulți oameni din împrejurimi, respectiv sabini și etrusci.

Acest mit se bazează pe altă legendă romană, care ne povestește despre prințul troian Eneas și restul supraviețuitorilor căderii cetății Troiei, care au navigat cu trei corăbii spre Peninsula Italică.    

Vechii romani credeau cu strășnicie în cele două mituri distincte care explicau originea lor, prin originea divină al lui Romulus și Remus, alături de cea a navigatorului fugar Eneas.

Potrivit legendei povestite de Titus Livius, după construcția cetății Roma de către Romulus, romanii au ajuns la concluzia că orașul lor nu va dăinui mai mult de o viață de om întrucât, neavând soții, romanii lui Romulus vor muri fără urmași. Romulus, pentru a rezolva această problemă a pus la cale un plan. A organizat un mare spectacol pe râul Tibru, în cinstea lui Neptunus Equester, cu festivități și jocuri nemaipomenite până atunci, pe care le numi „Consualia”, la care i-a invitat pe toți vecinii săi sabini. Aceștia au venit cu familiile lor, ca să vadă spectacolul și noua cetate. În timpul spectacolului Romulus, primul rege roman, a dat ordin tinerilor romani să răpească tinerele fecioare sabine, în timp ce părinții fetelor răpite fugeau și-i blestemau pe romani că au încălcat legile ospeției. 

Regele sabinilor Titus Tatius, mort în anul 748 î.e.n., a pornit la război  să-și recupereze copilele, ajunse soțiile romanilor. Titus Tatius a atacat Roma și a cucerit-o, porțile cetății fiind deschise de o fată pe nume Tarpeia. Tot copilele sabine au fost cele care au pus capăt războiului romano-sabin, întrucât ele nu doreau să moară nici părinții etrusci și nici soții romani. 

Legenda lui Titus Livius Ab Urbe Condita ne spune că după încheierea păcii între regele sabin Tatius și primul rege roman, Romulus, aceștia au decis de comun acord ca localitatea să-și păstreze numele, respectiv Roma, iar cetățenii ei, sabini și romani, să fie priviți drept o comunitate numită Quirites, ambii regi fiind în fapt co-regi.   

Titus Tatius a avut o fiică Tatia, căsătorită cu regele roman de origine sabină Numa Pompilius (n. 753 î.e.n. - d. 673 î.e.n). Acesta a fost al doilea rege legendar al Romei antice între anii 715-674 î.en. el fiind succesorul lui Romulus, dispărut misterios în 715 î.e.n. în timpul unei inspecții militare și considerându-se că a fost răpit de zei, a fost inclus el însuși alături de aceștia, sub numele de Quirinius. 

Regele Numa Pompilius a fost lăudat pentru înțelepciunea sa naturală de toți istoricii antici, domnia lui fiind îndelungată și marcată de pace și prosperitate. Tot el a fost cel care a reformat religia romană, în timpul său construindu-se numeroase temple. La numirea sa ca rege în 715 î.e.n., a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Romulus. Astfel, Senatul roman avea 200 persoane pe timpul regelui Numa, din care 100 de origine romană și 100 de origine sabină. Acești oameni erau numiți patricieni și în timp, descendenții lor aveau să devină elita Republicii Romane. 

Următorii 5 regi ai Romei au fost romanul Tullus Hostilius (673 - 642 î.e.n.), care a organizat armata, sabinul Ancus Marcius (642 - 617 î.e.n.) ce a reformat economia, precum și etruscii: Tarquinius Priscus (616 - 579 î.e.n.) care a adăugat 100 de scaune noi Senatului, aducând persoane din rândurile triburilor etrusce, ridicând numărul senatorilor la 300, Servius Tullius (578 - 535 î.e.n.) ce au definitivat organizarea socială și militară și Lucius Tarquinius Superbus (535 - 510 î.e.n.) care a ridicat templul Triadei Capitoline.

II.3. ROMA DIN PUNCT DE VEDERE ARHEOLOGIC

Primele locuiri permanente din Roma datează din anul 1000 î.e.n. după mormintele de incinerație din spațiul viitorului forum roman, din zona Munților Albani și din Lavinium, aparținând primei faze a culturii Latiale. 

Simbolismul funerar presupune existența unor forme certe de organizare. Doar bărbații privilegiați erau incinerați, iar cenușa lor era depusă în urnă alături de trei obiecte. Incinerarea presupunea un efort mai mare decât simpla îngropare, atestând astfel poziția privilegiată a celor decedați. Printre obiectele asociate cu urnele funerare se numără cești, boluri, farfurii, arme, lănci și săbii, ceea ce sublinia dubla calitate de războinic și conducător al unui clan al defunctului. Probabil avea și roluri religioase din pricina prezenței cuțitelor de jertfă depuse în unele morminte. Mormintele de inhumație, de femei și bărbați erau simple, neavând arme.  Locuințele găzduiau sedentar o populație agrar-pastorală, ce practică meșteșugul casnic, împărțit în mici sate separate ce se vor unifică în a două faza a culturii Latiale.

Zona colinară a Romei cuprinde cele șapte coline: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius, Aventin și cunoaște o dezvoltare demografică semnificativă, centrul fiind pe colina Palatin. 

Descoperirile atestă existența unor mici comunități rurale pe Palatin ce s-au unificat între sec. IX-VIII î.e.n., locuințele având un inventar modest, cu urme de diferențiere socială, fiind practicate ambele rituri de înmormântare (îngropare simplă, respectiv incinerarea).

Comunitățile din Roma au cunoscut o serie de schimbări: creșterea demografică dublată de stratificarea socială și organizarea politică. Așezările se multiplică, iar dimensiunile lor cresc, inventarul funerar devine tot mai bogat și variat, găsindu-se și obiecte de import sau produse locale orientale și grecești. Apar morminte de tip cameră legate de simbolistica și relațiile de familie și de clan. Sunt construite spații de comerț și de dezbateri politice. 

În spațiul dintre colinele Palatin, Capitoliu și Velia au fost construite stabilimente publice cu ar fi Curia Hostilia - locul de întrunire a Senatului și Comitium - spațiul de adunare a poporului, un templu închinat lui Vulcan, iar sub acesta la o adâncime de 1,5 m s-a descoperit un rest de coloană, numit chippus, pe care este dăltuită în piatră una din cele mai vechi inscripții latine cunoscute, datând din 570-550 î.e.n. 
Despre această inscripție situată sub nivelul solului Forumului Roman vom vorbi în partea a III-a, deoarece reprezintă restul unui sanctuar mult mai mare al unui cult arhaic din sec. VIII î.e.n. 

În zona dintre colina Palatin, Capitoliu și malul stâng al Tibrului sunt construite lăcașuri de cult, ca templul decorat cu teracote și statui dedicate lui Hercule și Atena, iar pe Capitoliu sunt atestate prin fragmentele de teracotă și fundament, ridicarea complexului dedicat cultului triadei Jupiter, Junona și Minerva. Din 650 i.H. sunt construite pe colinele Quirinal, Viminal și Capitoliu alte locuri de cult, după depozitele votive fastuoase găsite.

În concluzie arheologia nu confirmă data de naștere din textele antice, respectiv data de 21 aprilie 753 î.e.n, când se consideră că frații Romulus și Remus au pus bazele orașului.
  

În 2009 cercetările realizate de arheologii italieni pe colina Palatin, au indicat faptul că primele construcții edilitare din Roma de pe acestă colină sunt datate în sec. IX î.e.n. Echipa coordonată de arheologul Patrizia Fortini a studiat zona Forumului roman (Forum Romanum) din apropierea dealului Palatin, descoperind un zid construit cu cel puțin 100 de ani înaintea datei oficiale de întemeiere a orașului. Zidul este construit din rocă vulcanică și pare să fi fost folosit pentru a capta apa dintr-un strat acvifer de sub colina Capitoliu. În jurul zidului, arheologii au descoperit fragmente de ceramică și resturi alimentare. Analiza acestora a permis cercetătorilor să dateze realizarea construcției între secolul IX și începutul secolului VIII î.e.n. Astfel, Roma în sec. VIII î.e.n. era deja o așezare de tip urban, cu ierarhii sociale și funcționare politică, cu sistematizări edilitare ale spațiului civic, iar scrisul devenea instrument de stocare și transmitere a informației.

Totodată, țin să amintesc faptul că denumirea de Roma s-ar părea că provine din numele Ruma cu care etruscii își numeau așezarea, înainte de venirea latinilor în această zonă.      

II.4. VASUL DUENOS GĂSIT ÎN ROMA PE DEALUL QUIRINAL

Vasul Duenos a fost cumpărat de la un anticar din Roma, de Heinrich Dressel, la scurt timp după descoperirea sa.     

Vasul a fost descoperit în 1880 de către muncitorii care săpau pentru a pune bazele unei clădiri în apropierea recent deschise Via Nazionale, în valea dintre dealurile Quirinal și Viminal, pe versantul de sud al dealului Quirinal, lângă biserica de San Vitale.

Vasul aparține acum Museen Staatliche de la Berlin și are numărul de inventar 30894.3.

Vasul este din ceramică arsă, are forma unui triunghi și este de tip Kernos, cu trei boluri mici pentru ofrande. În tipologia ceramicii antice grecești un vas Kernos (κέρνος în greacă sau κέρχνος, kernoi plural) este un constituit dintr-un inel de ceramica sau tavă din piatră la care sunt atașate mai multe boluri mici pentru susținerea ofrandelor. 

Fig. 2 Vasul Duenos din ROMA - Italia

       
Athenaeus ne descriere un vechi vas Kernos ca fiind "un vas din teracota cu multe boluri mici lipite pe ea, în care se pun salvie, capete de mac alb, grâu, orz, mazăre, linte, fasole, ovăz, turte de fructe comprimate, miere, ulei de măsline, vin, lapte, precum și lână de oaie". 

    

Fig. 3. Inscripția de pe vasul Duenos din Roma 

Inscripția de pe Vasul Duenos găsit pe versantul sudic al dealului Quirinal este considerată una dintre cele mai vechi texte latine cunoscute în lume, iar datarea obiectului din ceramică este situată la mijlocul secolului VI î.e.n.

Dealul Quirinal (în limba latină: Collis Quirinalis) este una dintre cele șapte coline ale Romei, situată la nord-est de centrul orașului. 

Conform legendei romane, Dealul Quirinal a fost locuit de sabini și însuși regele sabin Titus Tatius ar fi avut stabilită reședința acolo în anul 1 A.U.C. sau 753 î.e.n. Acești sabini deveniți Quirities, au ridicat altare în cinstea zeului Quirinus de unde provine și denumirea dealului (zeul Quirinius a fost în fapt Romulus care a dispărut în mod miraculos în timpul unei inspecții militare, fiind răpit de zei).

În concluzie știm faptul că dealul Quirinal a fost o așezare importantă a sabinilor în care însuși regele Titus Tatius ar fi trăit, astfel încât acest mic vas ceramic cu siguranță a aparținut unei preotese sabine din moment ce știm că sabinii locuiau pe acest deal și au ridicat aici altare. 

Astfel știm faptul că vasul a fost utilizat într-o procesiune religioasă de o preoteasă într-un altar sabin, ridicat pe dealul sabin Quirinal. Logic este să concluzionăm că și preoteasa și cei care asistau la ceremonie pe dealul sabin, într-o așezare sabină, nu puteau să fie decât tot sabini.

Pe de altă parte să nu uităm că în orice legendă există un sâmbure de adevăr, iar legenda romană ne spune că Romulus a pornit războiul ordonând răpirea a 600 de fecioare sabine, fiindcă nu existau femei în tabăra romană.

Am insistat pe aceste aspecte legate de întemeierea Romei din dorința de a reliefa un lucru extrem de important și anume faptul că acest obiect ceramic era utilizat de sabini, în partea sabină a Romei, oraș în care majoritatea populației era de origine sabină și etruscă. 

Un argument în sensul că majoritatea populației la întemeierea Romei antice era constituită din sabini și etrusci, este adus de originea primilor 7 mari regi ai Romei, respectiv: 2 romani (Romulus și Tullus Hostilius, 2 sabini (Numa Pompilius și Ancus Marcius) și 3 sunt de origine etruscă (Tarquinius Priscus, Servius Tullius și Lucius Tarquinius Superbus. Evident să nu uităm de regele sabin Titus Tatius, care era co-rege al Romei, în același timp cu Romulus.  

După ce am stabilit aceste lucruri, să trecem la descifrarea mesajului de pe vasul Duenos.

II.5. DESCIFRAREA INSCRIPȚIEI DUENOS

Pasul 1 - stabilim modul de scriere și modul de citire

Literele sunt din alfabetul etrusc, iar scrierea este de la dreapta spre stânga, întrucât nu avem litere în oglindă.

Nu avem semne de punctuație intercalate, ceea ce ne îngreunează mult munca.

Sunt 3 fraze inscripționate în ceramică, în jurul celor 3 boluri pentru ofrande. 

Indiferent cu ce frază pornim înțelesul acesteia e de sine stătător. E posibil să nu avem o continuare a ideii în fraza următoare, deoarece nu avem o scriere în modul bustrofedon (nu avem litere în oglindă). 

Fig. 4. Stabilirea sensului de citire

Pasul 2 – Stabilim cele 3 fraze inscripționate și transcriem fonetic textul, utilizând alfabetul etrusc folosit la descifrarea limbii trace din insula Lemnos (cu o singură excepție, prezența literei C etrusce = litera C actuală)

Fig. 5. Alfabetul trac din Insula Lemnos

1. Prima frază scrijelită în lutul vasului:

Fig. 6. Prima frază de pe vasul Duenos

1 DUVNOZMEDVEKEDENMANOMEINOMDUENOINEMEDMANOZTATOD

2.  Avem mai jos cea de a doua frază inscripționată în lut:

Fig. 7. Fraza a doua

2. IOLEZATDEILOSQOIMEDMITATNEIPEDENDOCOZMISLIRCOSIED


3. Cea de a treia frază:

Fig. 8. Fraza a treia de pe vasul Duenos

3. ASTEDNOIZIOGETOIPEZIAIRAEARILOIS

Pasul 3: – despărțim în silabe cuvintele constituente ale celor trei fraze inscripționate pe vasul Dueno:

1. DUV NOZ MED VE KE DEN MA NO ME IN OM DU E NO I NE MED MA NOZ TA TOD

2. I O LE ZAT DE I LOS QO I MED MI TAT NE I PE DEN DO COZ MIS LIR CO SI ED

3. AS TED NO I ZI O GE TO I PE ZI A I RA E AR IL O IS

Pasul 4 – formăm cuvintele așa cum le-am rosti în limba română și punem semnele de punctuație, respectiv virgulele:

1. DUV NOZ MED VEKE, DEN MANO ME IN OM DU, E NOI NEMED MA NOZ TATOD

2. IO LEZAT DEILOSQO I MEDMITAT NEI PEDENDO COZMIS LIRCO SIED

3. ASTED NOI ZIO GETOI PEZI AI RAE AR IL OIZ

Ca și în cazul inscripției trace din insula Lemnos, redau mai jos textul în limba română, pe care sunt sigur că la-ți deslușit și dumneavoastră:

1. DUV NOZ MED VEKE, DEN MANO ME IN OM DU, E NOI NEMED MA NOZ TATOD = 

DUH (AL) NOSTRU (CARE) MĂ VEGHEZI, DIN MÂNA MEA INTRĂ, DU-TE (ÎN) OM (ȘI) NOI ÎL VOM NUMI CA:  E TATĂL NOSTRU

2. IO LEZAT DEILOSQO I MEDMITAT NEI PEDENDO COZMIS, LIRCO SIED =

IO A LEZAT DIVINITĂȚILE SI MEDITA (LA) A EI DEPENDENȚĂ COSMICĂ, LIRCO ZICEA (A ZIS)

3. ASTED NOI, ZIO GETOI, PEZI AI RAE ARIL OIS = 

AȘTEPTĂM NOI, ZEULE GETIC, PĂZI NE-AI (CA) RĂII (SĂ) FURE OILE.

Totuși, trebuie să dau o explicație pentru înțelegerea deplină a sensului frazei nr. 2. Citez din dicționarul de mitologie greacă: LIRCO a fost fiul lui Phoroneus și Laodice. A fost trimis de tatăl său Phoroneus, primul rege din Argolida, să o caute pe sora sa IO, fostă preoteasă a zeiței Hera. Sora regelui Phoroneus, IO, datorită frumuseții sale, a fost iubită de Zeus, care o transformă într-o vițică, pentru a o ascunde de mânia soției sale Hera.  El a legat de coarnele vițelușei un tăune, care o înțepa neîncetat și care a forțat-o să fugă de lume fără țintă. Chinuită, IO, a traversat Marea Ionică, care a primit numele său, apoi Iliria, Tracia și Caucazul, a continuat prin Africa… Finalul călătoriei a fost în Egipt, unde a găsit odihnă și a fost metamorfozată la loc în femeie de mângâierile lui Zeus și legenda continuă. LIRCO a refuzat să se întoarcă la casa tatălui din Argolida fără IO și s-a stabilit în Cauno (pe coasta Turciei de astăzi), unde s-a căsătorit cu fiica regelui local, Hilebia și a primit de la socrul său, jumătate din regat ca zestre… 

II.6. CÂTEVA CUVINTE LA SFÂRȘITUL DESCIFRĂRII INSCRPȚIEI DE PE VASUL DUENOS.

Să nu uităm ceea ce am stabilit și anume că acest obiect ceramic, era utilizat de o preoteasă sabină, într-un templu construit pe un deal locuit de sabini, în partea sabină a Romei, oraș în care majoritatea populației era de origine sabină și etruscă. 

Însă vaza aceasta de tip Kernoi în care se puneau ofrande pentru zei erau purtată pe cap de o preoteasă, în timpul unor ceremonii religioase adresate unui ZIO GETOI. Sincer, am rămas înlemnit. Asta însemnă că, am în fața ochilor o dovadă a faptului că zeul adorat pe colina Quirinal, preoteasa acestuia, asistenții la ceremonia religioasă și implicit, majoritatea sabină a populației Romei din anul 550 î.e.n., înainte de declararea Republicii Romane din 510 î.e.n., erau TRACI, mai precis GEȚI.

Mă uit încă o dată la cuvintele scrijelite în lutul ars, pentru că nu-mi vine a crede ceea ce citesc:  

Fig. 9. Cuvintele ZIO GETOI 

adică ZIO GETOI. Fiecare literă este perfect identificabilă în alfabetul tracilor din insula Lemnos și acum trebuie să cred, pentru că am dovada în fața ochilor mei și asta scrie: ZEU GETIC, adică sabinii erau GEȚI și dintr-o dată înțeleg de ce numele regilor acestora de origine sabină mi se părea familiar: Titus TATIUS, Pompilius NUMA, Marcius ANCUS. 

Am spus Marcius Ancus, deși pe moneda apărută în timpul său apare Marius Ancus:

Fig. 9. Monedă cu inscripția Marius ANCUS

Însă mult mai important decât numele este faptul că au fost 2 regi geți și un co-rege get ai Romei antice: Numa Pompilius, Ancus Marcius și Titus Tatius.

Numa Pompilius (n. 753 - d. 673 î.e.n, rege al Romei: 715-673 î.e.n) a fost al doilea rege legendar al Romei antice, fiind succesorul lui Romulus. După strania și misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui Numa Pompilius. Lăudat pentru înțelepciunea sa naturală, domnia lui Numa Pompilius a fost marcată de pace și prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naștere, a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Romulus. Acești oameni erau numiți, de asemenea, patricieni, în timp ce descendenții lor aveau să devină elita Republicii. Numa Pompilius a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru anul solar, instituind la fel de bine mai multe ritualuri religioase ale Romei. El a organizat zona în și din afara Romei în districte pentru un management mai ușor. El este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor bresle profesionale ale Romei. Numa Pompilius este amintit drept cel mai religios dintre regi (surclasându-l chiar pe Romulus), iar în timpul domniei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale Romei, Pontifii și Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el. Numa Pompilius a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea devenind sacre romanilor. Domnia sa avea să dureze 41 de ani și avea să aibă o moarte naturală, ușoară.

Ancus Marcius (642-617 î.e.n.) a fost al patrulea rege, din cei șapte regi legendari ai Romei. În urma misterioasei morți a regelui Tullus, romanii au ales un rege religios și pacifist în locul său. Acesta era nepotul regelui Numa Pompilius, Ancus Marcius. El a făcut puține pentru a mări granițele Romei și a dus războaie doar atunci când teritoriile sale aveau nevoie să fie apărate. De asemenea, el a construit un apeduct, Aqua Marcia și a construit prima închisoare romană pe colina Capitoliului. În timpul domniei sale, Dealul Janiculum aflat pe malul de vest era fortificat pentru a proteja Roma. Tot el a construit și primul pod peste Tibru. De asemenea, el a fondat portul Romei Ostia pe Marea Tireniană și a dezvoltat primele mine de sare. În timpul domniei sale, mărimea Romei a crescut din cauză că Ancus folosea diplomația pentru a alătura pe calea pașnică orașele mai mici din înconjurul Romei, într-o alianță. Folosind această metodă, a completat cucerirea latinilor și restabilirea așezării lor pe colina Aventin, formând astfel clasa de plebei a Romei. Avea să moară din cauze naturale, la fel ca și bunicul său înaintea sa, după 37 de ani ca rege și avea să fie amintit drept cel mai mare Pontif al Romei.

Aș vrea să subliniez faptul ultimul rege etrusc va fi înlăturat de către plebeii latini și se va instaura Republica Romană în anul 510 î.e.n. 
Instaurarea acesteia duce la amenințări și atacuri din partea sabinilor, astfel încât în anul 501 î.e.n. la Roma, pentru prima oară, apare noțiunea (funcția) de dictator.

 Referințe:

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Duenos_Inscription
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sabini
3. Revista Hermes (numărul 16, din anul 1881) în care sunt reproduse desenele lui Heinrich Dressler, publicate în 1880 în Annali dell' Instituto de Corrispondenza Archeologica (CIL 1: 371, Degrassi 1965, paginile 260- 261 și Fortson IV 2010 pagina 291) 
4. http://titus.fkidg1.uni-frankfurt.de/didact/idg/ital/duenosin.htm
5. A. Degrassi - Inscriptiones latinae liberae rei republicae, imagines. Berlin 1965, p. 260 - 261,  Corpus Inscriptionum Latinarum, Auctarium
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Io_(mitologie)
7. es.wikipedia.org/wiki/Lirco
8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Roma
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Etrusci