27 iunie 2015

V. INSCRIPȚII ÎN TRACA FRIGIANĂ DIN ZONA SACRĂ YAZILIKAYA (PIATRA SCRISĂ) IMPROPRIU DENUMITĂ - MORMÂNTUL REGELUI MIDAS ( sec. VIII î.e.n.

LIMBA TRACĂ A FRIGIENILOR


REGATUL FRIGIAN DIN ANATOLIA - TURCIA

Frigia (Phrygia) a fost o veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici, centrată în jurul râului Halys din Anatolia - Turcia, numită așa după numele populației care a stăpânit-o între căderea Regatului Hitit (sec. XIII î.e.n.) și cucerirea sa de către Regatul Lidiei (sec. VII î.e.n.) Râul Halys este cel mai mare râu din Anatolia actuală.
În urma distrugerii imperiului Hittit, mai multe mici regate au apărut și s-au dezvoltat în Anatolia în perioada 1250-750 î.e.n. Dintre statele zonei, regatul Urartu și regatul Frigia sunt considerate puterile principale, iar apariția acestora consecutivă dispariției imperiului Hittit, denotă faptul că imperiul a căzut pradă atacurilor conjugate ale regatului Urartu și mai ales a regatului Frigia, acesta din urmă ocupând inclusiv zona capitalei imperiului Hittit - Hattusas.


Fig. 1. Localizarea Regatului Frigian și expansiunea sa maximă


ORIGINEA ȘI LIMBA FRIGIENILOR ÎN IZVOARELE ANTICE


Din informațiile ce ne sunt astăzi disponibile, aflăm că frigienii erau văzuți, cel puțin de unii autori greci precum Herodot, drept urmași ai brigilor, un popor trac ale cărui teritorii, înainte de sec. XII î.e.n, se învecinau cu Macedonia. În ale sale Istorii (7.73) Herodot susţinea că frigienii au fost, de fapt, traci brigieni care au trecut strâmtoarea Dardanele (anticul Hellespont).
Acest lucru pare să se fi întâmplat în secolul al IX-lea î.e.n., când a fost fondată capitala Gordion.
Fig.2. Ruinele capitalei frigiene Gordion (Gordium)


Fig.3. Ziduri înalte de 9 m în capitala frigienilor - Gordion

De altfel, numele de „frigieni” pare să fi ajuns la noi, în această formă, pe filieră greacă, aceștia numindu-se pe ei înșiși, chiar și după migrația în Anatolia drept „brigi”.
Alte surse antice, grecești și lidiene, plasează zona de etnogeneză a brigilor la nord de Dunăre, de unde aceștia ar fi migrat către Tracia, iar apoi, trecând Dardanelele, către Anatolia. Această ipoteză ar putea explica opinia unor lingviști potrivit cărora dialectul traco-frigian era foarte asemănător cu cel traco-dac.

Migrând în valuri succesive, frigienii au reușit să creeze, în Anatolia, un stat centralizat, cu importante orașe, adevărate centre comerciale, culturale și religioase.

O parte a brigilor, spun același surse, s-au stabilit în teritoriul din jurul Troiei. 
De altfel, izvoarele grecești amintesc de faptul că frigienii, alături de alți traci, au fost aliați ai troienilor în războiul împotriva elenilor, iar o mare parte din prinții troieni sunt născuți din mame frigiene și sunt reprezentați în piatră purtând căciulile traco-frigiene caracteristice (Paris, Ganimede, Castor și Polux, etc.) 

Frigienii mai sunt cunoscuți în analele regale asiriene sub numele de Mustik, iar regii Ashur-Rish-Ishil și Tiglatphi-liser duc lupte cu ei pentru a le stăvili înaintarea spre răsărit.



Regele Gordius a pus bazele Regatului Frigian.
Legendele grecești ne spun următoarele: un oracol a prezis că neînțelegerile din Frigia vor lua sfârșit, când regele va urca cu carul până la Zeus. Gordius, un simplu țăran, a fost ales rege al Frigiei, după ce a fost urcat cu carul său la Zeus, de către un stol de păsări. Oiștea carului era legată de jug cu un nod atât de complicat, încât nimeni nu-l putea desface. Tot oracolele au prezis că cel ce va reuși să desfacă Nodul gordian de la car, va deveni stăpânul Asiei. Mai târziu, Alexandru Macedon ar fi tăiat nodul cu sabia, împlinind prezicerile și punând stăpânire pe partea de vest a Asiei.
Extinderea cea mai mare a Regatului Frigian a fost în timpul domniei regelui Midas, fiul regelui Gordius și cunoscut din legendele antice grecești pentru abilitatea sa de a transforma orice atingea în aur. 
La moartea regelui Gordius, acesta a fost îngropat în capitala Gordion, sub un tumul funerar de pământ, având o înălțime de 50 metri și un diametru de 300 metri. Acesta e cel mai mare tumul din întreaga Anatolie.
Fig.4. Vedere aeriană a tumulului regelui Gordius



Fig.5 Calea de acces în interiorul tumulului funerar al regelui frigian Gordius

Echipa arheologului Young a excavat în 1957 tumulul pornind din partea de sud-vest și a găsit un tunel lung de 70 m ce duce în jos la camera de înmormântare situată la 39 m sub partea de sus a movilei. Această cameră, ascunsă sub o masă de blocuri de calcar, a fost găsită intactă, cu zidurile originale, cu stâlpi, grinzi de lemn și acoperiș. Când arheologii au intrat în mormânt au găsit scheletul unui om, de aproximativ 60 de ani, cu hainele fixate cu fibule de bronz (în total 175) așezate pe materiale textile și purpură, într-un sicriu înconjurat cu obiecte magnifice. Printre aceste se numără vase de ceramică cu inscripții frigiene, curele de piele și o colecție bine conservată de mobilier, pe baza căreia înmormântarea a fost datată în sec.VIII î.e.n.

Fig.6. Tunelul zidit în piatră lung de 70 m ce duce în camera mortuară a lui Gordius 

Tot Herodot în ale sale „Istorii” (1.14) ne spune că frigienii aveau contacte în vest cu oracolul din Delphi, se învecinau în est cu Asirienii și regatul Urartu, astfel încât capitala Gordion era așezată la mijlocul așa numitei Căi a regilor și nu putea fi ocolită de nici un călător antic ce mergea din Europa către Asia și India.

În ceea ce privește limba pe care ei o vorbeau, sursele antice grecești ne indică faptul că ea ar fi fost una dintre cele mai vechi limbi vorbite.
O anecdotă povestită de Herodot în al doilea volum al Istoriilor sale (2.2) ne spune despre un experiment realizat de faraonul egiptean Psammeticus al II-le, care, dorind să afle care anume limbă dintre cele existente pe vremea sa este cea mai veche, a încredințat doi copii nou-născuți unui cioban, iar acesta urma să fie atent la primele cuvinte pe care aceștia le vor rosti. Fără a avea contact între ei, aflați în case separate, cei doi copii au început să vorbească folosind cuvinte pe care cei ce le-au auzit le-au considerat frigiene. Din acest motiv, faraonul a tras concluzia că „limba frigiană este cea mai veche din lume, mai veche decât cea egipteană, iar poporul frigian este mai vechi decât cel egiptean”. 
Frumoasă anecdotă, aș spune eu, mai ales că era povestită acum 2500 de ani de părintele istoriei, Herodot.

Deși limba frigiană este incomplet descifrată și înțeleasă, unele concluzii pot fi trase, pe baza inscripțiilor existente, iar perioada din care sunt găsite peste 800 de inscripții, se întinde pe parcursul a peste 1000 de ani (din sec. VIII î.e.n. până în sec. III e.n.): 
- în perioada de început a civilizației lor, frigienii foloseau un alfabet propriu, existând circa 350 de inscripții,  majoritatea din sec VIII î.e.n. - sec. VII î.e.n., care nu sunt scrise cu litere din alfabetul grec și care nu au nici un înțeles în limba greacă. Cele mai multe inscripții sunt găsite în așa numita Vale frigiană situată lângă satul Yazilikaya (al cărui nume în limba turcă înseamnă piatra scrisă) de lângă orășelul Eskișehir din Anatolia. 
Yazilikaya se află la aproximativ 27 km sud de Seyatgazi, la 66 km sud de Eskișehir și 51 de km nord de Afyonkarahisar. Zona este impropriu denumită Orașul lui Midas (Midas Șehri) întrucât a fost o zonă sacră, fiind prezente zeci de altare și idoli, cu inscripții trace frigiene, scări ce coboară la 60 m în munte sau dimpotrivă care urcă spre nicăieri, terminându-se brusc la marginea unei prăpastii, cu fațade de temple fin cizelate în piatră pe suprafețe mari (unele ajung la 17 m x 20 m) săpate toate în stâncă, rezervoare de apă și camere subterane. 
Există o fațadă de templu neterminată, datată la sfârșitul sec. VI î.e.n., săpată în stâncă doar la jumătatea superioară, ca și cum ceva a intervenit brusc și totul a încremenit. 
Probabil cauza părăsirii acestei zone sacre trace a fost un război distrugător, în urma căruia întreaga zonă a fost devastată, iar locuitorii săi frigieni (sacerdoți și cioplitori în piatră) au fost uciși brusc. 


Fig. 7. Valea frigienilor în aproprierea satului Yazilikaya (Piatra Scrisă)
Fig. 8. Orașul lui Midas (Midas City - Yazilikaya )

Unii cercetători moderni au avansat ipoteza potrivit căreia limba frigiană veche sau clasică vorbită între sec. XIII î.e.n. - sec. V î.e.n. întrucât inscripțiile din această perioadă sunt scrise într-un alfabet propriu, misterios. Limba frigiană se consideră că ar fi fost înrudită îndeaproape cu dialectul traco-dac, așa cum susține Vladimir Georgiev în „The Slavonic and East European Review – The Genesis of the Balkan Peoples”, University College London 1966, suferind, e drept, modificări și influențe după migrația spre Anatolia și interacțiunea cu popoarele autohtone de aici, însă descifrarea textelor scrise în limba veche frigiană nu a fost încununată de succes. 
- în sec. IV î.e.n., scrierea frigiană folosește alfabetul grecesc, iar inscripțiile găsite sunt scrise în modul clasic ionian, de la stânga la dreapta, însă limba folosită nu era limba greacă,  iar perioadă este considerată drept „frigiana mijlocie”.
- inscripțiile târzii, din perioada sec. I e.n. - sec. III e.n. sunt atribuite limbii „neo-frigiene”. La sfârșitul antichității și începutul evului mediu timpuriu, frigiana încă se vorbea, după cum aflăm, de pildă, de la Socrates Scolasticul (380-439 e.n.), care afirmă că episcopul arian Selinas, născut din tată got si mamă frigiană, slujea în bisericile din Frigia în ambele limbi ale părinților săi.

ORGANIZAREA STATALĂ ȘI CEA SOCIALĂ

 
Sursele antice atestă faptul că statul frigian din zona aflată între Lydia și Cappadoccia, ocupa zona platoului anatolian central. 
Deși nu se cunosc foarte clar momentele în care au fost puse fundațiile statului frigian, totuși, în sec. VIII î.e.n, acesta era deja unul bine centralizat, iar sub conducerea regelui Midas, acesta a atins maxima sa expansiune, evoluându-se astfel de la organizarea pe clanuri și triburi către cea a unei administrații centralizate. 
La acest moment, Frigia era deja un stat important cu capitala la Gordin și exercita influențe puternice asupra populațiilor din jurul său. Mai mult, statul frigian era privit drept o amenințare de către asirieni și considerat foarte puternic de către greci.
Puterea frigienilor se frânge în urma invaziei cimerienilor, plasată tradițional în anul 696 î.e.n. când aceștia reușesc să cucerească orașul Gordion, iar în timpul asediului cetății sale regele Midas se sinucide.
Cimerienii apar în textele asiriene în vremea lui Sargon II (722—705 î.e.n.) şi a lui Rusas I de la Urartu. Către 720 î.e.n., cimerienii ameninţă Urartu, iar pe la 680 î.e.n. dau lupte împotriva lui Aşaradon (680—669 î.e.n.), regele Asiriei. Învinşi de asirieni, mulți cimerieni intră în armata acestora ca mercenari. 
După moartea regelui Midas, pentru o perioada de aproximativ 55 de ani, statul frigian își încetează existența, până în anul 620 î.e.n, atunci când lidienii reușesc să-i înfrângă pe cimerieni și să încorporeze teritoriul frigian în marele regat anatolian creat de ei, regat care, de acum înainte, va reprezenta forța dominantă a zonei.
Odată cu invazia persană din 546 î.e.n, Frigia își pierde orice formă de independență și cunoaște diverși stăpânitori de-a lungul timpului, printre care și Alexandru cel Mare, care cucerește zona în 336 î.e.n, așa cum se arată în “Cambridge Ancient History”.
Din informațiile pe care le avem, putem concluziona că frigienii nu au controlat niciodată întreaga Anatolie, o dovadă în acest sens stând lipsa orașelor frigiene pe coasta mediteraneeană.
Ca areal, însă, frigienii controlau teritorii precum cele corespondente orașelor de azi Ankara, Sinope, Alacahoyuk, Pazarli, Hattusas, Konya și Melidia.

Frigienii au fondat cultul zeiței Cybele (în greacă Κυβέλη - Kybele, în latină Cibelis, iar în română Cibela sau Cibele), o zeitate de origine frigiană, considerată drept Magna Mater ("Marea Mamă a Zeilor"), zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală și protectoare a vegetației, adorată pe culmile munților. Domnea peste animalele sălbatice, fiind și protectoarea albinelor.
A fost preluată în mitologia romană, cultul ei fiind primul din calendarul roman. Împreună cu soțul ei, Attis un păstor frigian, Cibele era venerată în ceremonii sălbatice, sângeroase, orgiastice.
Attis (sau Atys) a fost un tânăr și frumos păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeița Cybele. După ce i-a promis să-i fie în veci credincios, Attis și-a călcat jurământul, îndrăgostindu-se de o nimfă. Mâniată, zeița Cibele i-a luat mințile și, într-un acces de nebunie, Attis s-a automutilat. El a fost metamorfozat de Cibele în pin.
Fig. 9. Zeița frigiană Cibele (sus) și soțul său, păstorul frigian Attis (jos) 
La romani, Cibele era zeița naturii și a fertilității. Deoarece domnea peste munți și fortărețe, era reprezentată având o coroană cu forma unui zid de cetate. Cultul lui Cibele era celebrat de preoți eunuci denumiți coribanți, care îi conduceau pe credincioși în riturile orgiastice, acompaniate de țipete sălbatice și muzică interpretată la fluier, tobe și cimbale. Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului ei AttisCultul orgiastic al Cibelei a persistat până târziu în Imperiul Roman.

Cultul Zeiței Cibele a trecut de la tracii frigieni la dorieni și a fost asimilat cu acela al zeiței Rhea, soția lui Cronos și mama lui Zeus, care și-a crescut fiul în peștera din Muntele Ida.

Despre societatea frigiană nu știm foarte multe. Ce putem afirma este că organizarea sa era una de tip feudal, cu mari proprietari de pământ, cum ar fi preoții de rang înalt, ce conduceau aproape autonom, fiind totuși supuși puterii regale.
De asemenea, se poate vorbi de o elită cultivată, care știa să scrie și să citească, cel puțin atunci când vorbim de centrele urbane, precum Gordion. Frigia mai reprezenta și o zonă comercială cu trafic intens, străinii fiind prezenți aici în număr mare, aflându-se în relații comerciale cu frigienii. Contacte comerciale stabile se amintesc în relațiile cu orașe elene precum Milet sau Pergam, așa cum se arată în Enciclopedia Britannica.

ÎMBRĂCĂMINTEA FRIGIANĂ

Îmbrăcămintea tracilor frigieni era similară celei a geto-dacilor, așa cum se observă foarte ușor în fig. nr. 10 unde avem o statuie colosală de peste 5 m înălțime a unui „prizonier” frigian aflată în proprietatea  Muzeului de Arheologie din Corint. Nu pot să nu remarc faptul că statuia degajă liniște, semeție și demnitate, are o atitudine un pic defensivă (poziția brațelor) și privește de la înălțimea sa de 5 m trecătorii din Corint, încât cu greu mă pot gândi că reprezintă un prizonier frigian.
Fig. 10. Statuie de frigian
Caracteristică pentru frigieni este boneta frigiană. Aceasta atestă prin simpla sa prezență faptul că frigienii erau traci, iar asemănarea acesteia cu cea geto-dacă este normală.
Statuile antice ale lui Paris fiul lui Priam din Troia, Castor și Polux, Ganimede etc. îi reprezintă pe aceștia purtând căciula tracă și dovedește apartenența purtătorilor acesteia la neamul trac, fapt confirmat, de altfel, de istoricii antici greci.




Fig. 11. Statuia lui Paris
Fig. 12. Statuia prințului troian Ganimede

 

INSCRIPȚIILE DE PE FAȚADA TEMPLULUI IMPROPRIU DENUMIT „MORMÂNTUL REGELUI MIDAS”


În anul 1835 ofiţerul britanic William Leake a descoperit în Valea Frigienilor din Turcia de azi, în satul Yazilikaya de lângă orășelul Eskișehir, un templu sculptat în stâncă, purtând inscripţii în limba frigiană. 

Monumentul seamănă cu o poartă, are dimensiunile de 17 m x 20 m și se considera a fi mormântul legendarului rege Midas, datorită prezenței cuvântului MIDAI tradus incorect, așa cum vom vedea, ca fiind numele regelui MIDAS. Însă nu există nici un mormânt, doar o nișă ca o ușă falsă, săpată la baza stâncii, fin sculptată în piatră. 



Fig.13. Fațada monumentului cu nișa săpată la bază. 


Fig. 14.  Vedere laterală a fațadei monumentului.



În partea din stânga sus și pe latura din dreapta se observă inscripții în limba tracă frigiană, asupra cărora ne vom concentra atenția.
Textul e scris cu caractere din alfabetul trac din insula Lemnos, în modul bustrofedon, astfel încât inscripția de pe fațada monumentului se va citi începând din partea dreaptă de jos în sus și apoi textul din partea superioară de la stânga la dreapta (literele în șirul nr. 2 sunt scrise inversat, în oglindă). 




Fig. 15. Cele 2 șiruri de litere trace



ȘIRUL 1 - DE PE LATURA DIN DREAPTA MONUMENTULUI

Avem mai jos șirul 1 de litere situat în partea dreaptă a stâncii cioplite:



Fig. 16. Șirul 1 de litere din partea dreaptă a fațadei templului 


Fig. 17. Detaliu șir 1 

Pasul 1: Literele șirului 1 sunt identice cu cele ale alfabetului trac folosit la descifrarea inscripției din insula Lemnos, fiind prezente semnele de punctuație reprezentate de 2 sau 3 puncte verticale. Acestea despart șirul de litere în cuvinte și reprezintă virgule, respectiv semnul mirării sau al exclamării:

Fig. 18. Alfabetul trac din insula Lemnos

Pasul 2: utilizând literele alfabetului trac, citim inscripția de jos în sus, inscripția fiind cioplită vertical în piatră și obținem:

BABA MEMEVAIZ GROITAVOS KFIZANAVEZOS ȘIKENEMAN EDAEȘ

Pasul 3: despărțim în silabe textul:

BA BA ME ME VA IZ GRO I TA VOS KFIZ A NA VEZ OS ȘI KE NE MAN E DA EȘ

Pasul 4: din silabe formăm cuvinte așa cum le-am citi în limba română și introducem semnele de punctuație reprezentate de cele 3 puncte verticale:

BABA ME, ME VAI Z! GROITA VOS KFIZ A NA VEZ OS ȘI KENE MAN! E DA EȘ!

Pasul 5: descifrăm textul în limba română

BABA (BĂTRÂNĂ, ÎNȚELEAPTĂ ZEIȚĂ) MEA, MĂ VAIT ZI! (ÎN) GROTA (STÂNCA) VOASTRĂ ÎN CARE AȚI FI NU VĂD OS ȘI CARNE (PE) MÂNĂ? DIN EA IEȘI!


B. INSCRIPȚIA DIN PARTEA SUPERIOARĂ STÂNGA A MONUMENTULUI





Fig. 19. Șirul nr. 2 de litere


Avem mai jos copia  din partea superioară stânga a monumentului.


Fig. 20. Șirul 2 de litere trace

Pasul 1: transcriem fiecare literă tracă din șirul 2, ținând cont de semnele de punctuație și citind de la stânga la dreapta, cu mențiunea că față de desenul din 1946 al lui Gabriel Albert ultima literă nu este sigma= S, ci disigma =Ș:

ATES ARKIAEVAIZ AKENANOPAVOZ MIDAI PAVAPTAEI VANAKTEIE DAEȘ

Pasul 2: despărțim în silabe textul:

A TES AR KI A E VA I Z- A KEN A NO PA VOS MI DA I - PAV AP TA EI VA NAK TE I E DA EȘ
Referințe:  

Pasul 3: formăm cuvintele trace și punem semnele de punctuație reprezentate de cele 3 puncte verticale:
A TES ARKIA E VAI! Z! A KEN ANO PAVOS MI DAI? PA VAPTA EI, VA NAKTEI E DA EȘ?
Pasul 4: descifrăm în limba română:
ÎN A TA ARCĂ (NAVĂ, TEMPLU) E VAIET! ZI, (VORBEȘTE) ÎN CARE AN PAVĂZĂ (PROTECȚIE) ÎMI DAI? DUPĂ FAPTA EI, LA NOAPTE, DIN EA (VA) IEȘI?

Cu alte cuvinte ambele șiruri reprezintă textul a două incantații către o zeiță frigiană (probabil Cibele) prin care aceasta era invocată să iasă din grota de la baza stâncii și să prindă viață alături de slujitoarele sale.
Sincer, frazele acestea scrise în stâncă mă trimit cu gândul la un idol aflat pe platoul de deasupra acestei grote, a cărui fotografie și desen (făcut din partea opusă celei din care s-a făcut fotografia) le redau mai jos: 

Fig. 9. Idol din Yazilikaya

Sper să fiți de acord cu mine că seamănă cu o făptură umană ce parcă iese din stâncă. Astfel, textul scris pe fațada templului zeiței Cibele capătă sens, întrucât exact asta se invocă zeiței: BABA MEA... DIN STÂNCĂ IEȘI! Iar idolul sculptat în piatră parcă exact asta face... pășește din stâncă... 
Menționez că poza a fost făcută în 2007 de dl. Phillippe von Zabern, iar desenul în 1882 de W.M. Ramsay.  De altfel, dl. Phillippe von Zabern, îi mulțumesc pe această cale pentru imaginile postate la adresa nr. 14 din Referințe.
Țin să menționez că templul zeiței Cibele este situat într-o zonă înaltă, aici regăsindu-se o adevărată acropolă sacră tracă. 
Voi reveni asupra zecilor de inscripții trace dăltuite în stâncile din Valea frigienilor de lângă sătucul Yazilikaya din provincia Eskișehir - Turcia, cu mențiunea că, dacă ar fi după mine, ținând cont de existența a zeci de altare frigiene condensate pe o suprafață mică de circa 700 m x 1000 m, aș denumi-o Valea sacră a tracilor frigieni din Yazilikaya (Piatra scrisă).


Referințe:
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Phrygia
2. http://www.ancientopedia.com/phrygia/
3. http://www.ancientanatolia.com/historical/phrygian_period.htm
4. http://encyclopedia.jrank.org/PER_PIG/PHRYGIA.html
5. http://www.kralmidasvefrigya.org/
6. J. Boardman, I.E.S Edwards, N.G.L Hammond, E. Sollberger – The Cambridge Ancient History III, part I „The Prehistory of the Balkans;and the Middle East and the Aegean world, tenth to eighth centuries B.C”, Cambridge University Press 1982;
7. C. Brixhe on Phrygian in Roger D. Woodard’s – „The ancient languages of Asia Minor” Cambridge University Press 2008;
8. J. P. Mallory, Douglas Q. Adams – „Encyclopedia of Indo-European culture”, 1997
9. C. Brixhe „Le phrygien in langues indo-europeennes”, 1994
10. C. Brixhe „ Interactions between Greek and Phrygian” 
11 J. N. Adams, M. Janse, S. Swain – „ Bilingualism in ancient society: language contact and the written word”, Oxford University Press, 2002.
12 Vladimir Georgiev „The Slavonic and East European Review – The Genesis of the Balkan Peoples”,University College London 1966,
13 Georges Perrot, Charles Chipiez – „History of Art in Phrygia, Lydia, Caria and Lycia” London 1892
14. http://www.maravot.com/Phrygian1a.html
15. https://en.wikipedia.org/wiki/Yaz%C4%B1l%C4%B1kaya,_Eski%C5%9Fehir,
16.  Piotr Bienkowski, Alan Millard, Dictionary of the Ancient Near East, p. 198;
17. Albert Gabriel, "Au sujet du «Monument de Midas»", Comptes rendus de l'académie des inscriptions 94:2:202-208 (1950) CHE HASPELS  ISBN 0691038635
18. C.H.E. Haspels, The Highlands of Phrygia: Sites and Monuments, 1971, ISBN 0691038635
19. Mark Henderson Munn, The Mother of the Gods, Athens, And the Tyranny of Asia
20  William Mitchel Ramsay, "The Rock Necropoleis of Phrygia", Journal of Hellenic Studies 3, 1882.